Şezând pe canapeaua mea de pluş, te rătăcesc prin visurile mele,

Termin de scris silaba cu care ţi-am ucis tăcerea,

Elucidând în gând misterul din care te-ai născut.

Fie ca atunci când va fi să nu mai fiu

Acest traducător de visuri, acest inventator de nimicuri,

Nu te voi mai scrie, nu te voi mai cicăli.

Imediat termin ! Nu e nevoie să îmi vorbeşti răstit,

Aşa arată sfârşitul versului meu de când am început să-ţi simt lipsa.