Nici nu-mi mai amintesc când am vorbit ultima oară,

Deşi şi dimineaţa ne prindea îmbrăţişaţi

Şi-ţi înveleam surâsul în batiste parfumate.

Te-ai înstrăinat şi mi-ai lăsat sărutul pustiit,

Ţi-ai dus paşii mult prea departe.

Rareori te văd pe stradă, îmi zâmbeşti sfioasă,

Lăsându-mă să mă întreb cum de cea

Fără de care nu aş şti să deschid ochii

Şi-a îndepărtat gândul de la tot ce însemnam.

Încă te păstrez, în fotografii, dar parcă şi acolo

Mă zgârie pe trup imaginea ta înstrăinându-se de mine.

Ce folos mai au cuvintele când ai lăsat în urmă doar tăcere ?

Doar zgomotul paşilor tăi sfâşiindu-mi auzul,

M-ai lăsat să îmi scriu viitorul acesta fără tine,

Cu tine zâmbindu-mi sfioasă, îndreptându-ţi paşii înspre alt surâs învelit în batiste parfumate.

La revedere, ne mai vedem !

Îţi voi zâmbi în colţul gurii ca şi cum nu m-ar mai zgâria pe trup

Imaginea ta înstrăinându-se de mine.