Să îţi aminteşti de mine ca de acea întâlnire cu o fotografie dragă ,

Să mă uiţi măcar pentru o clipă în ochiul tău ,

Fără să mă compătimeşti, fără să-ţi pară rău

Şi nu-mi da drumul decât dacă am să pot clipi vreodată fără să te desenez în gând .                                                    

Să îţi aminteşti de mine ca de o revedere cu propria-ţi tinereţe trăită ilegal în ochii altcuiva . 

De mine…., să îţi aminteşti ca de colegul din ultima bancă                      

Sau ca de poetul reinventat din nea

Precum dimineaţa unui final de umbră…

Să mă ţii minte ca pe o rană îngrijită îndelung ,

Ascunsă în buzunarul de la piept ,

Să mă predai unui anticariat fără renume  ,

Să-i spui mamei că am murit într-un ritual de înjumătăţire a cerului , în fine…Să îţi aminteşti de mine ca de un poet  neînţeles de nimeni din nevoia de a cuvânta o frântură de stea .

În faţa ta eu tac şi par o statuie veche şi cu ochii ciopliţi prea adânc ,

Copila mea sublimă uitată-ntre femei !

Justifică-mi ultima ta ţigară fumată

Şi acea iubire cu trecut de faptă ilegală.

Te revendic zi de zi ca pe un suflet împins prea departe de secolul xx şi ceva

Şi te invit în sala mea de judecată fără bănci ,

Cu emoţii multe şi îmbrăcat de gală ,

Acum că visurile mele se numără altfel

Şi oamenii se nasc mai sus cu un pas .

Am uitat să te mai strig pe nume ascultându-te ,

Ascultând cum devii prea tăcută, mai cuminte ,

Cu mersul obosit şi apăsat şi lin