Cheamă liftul şi urcă la etajul doi al gândurilor mele.

Deşi s-ar putea să te sperii când ai să vezi atâtea „tu” acolo.

„Tu”, secretara mea personală, „tu” femeia de serviciu

Care dă cu mopul după cuvintele lăsate în calea paşilor.

„Tu” directoarea firmei mele de administrat visuri,

„Tu”, fata cu ochelari de la biroul dinspre geam.

Hai, ia liftul, dar vezi să nu ajungi pe acoperiş !

S-ar putea să te sperii de mărimea noului nostru sediu.

I-am dat şpagă lui Dumnezeu ca să ne dea cerul în concesiune.

O să plătesc cam 25 de veşnicii pentru el,

Dar îţi dai seama ?

În timpul care ne va mai rămâne de petrecut aici,

Vom avea propria noastră fabrică de nori, iar tu,

Te vei speria când vei păşi pe acoperişul gândurilor mele

Şi te vei vedea aşezată la un birou din lemn masiv,

„Tu”, directoarea ideilor mele în formă de cer,

„Tu”, femeia de serviciu, care curăţă soarele cu mopul,

Lăsând în urmă lună.