Am să reuşesc cândva să te-nţeleg,

Până atunci am să te scriu,

De cuvintele mele am să te leg

Până când voi înceta să te mai ştiu.

Nu mai ştiu cum de tu…cum de eu

M-am îngrădit în tăcere ţipând,

Te-am adorat şi ţi-am spus că „mereu”

E doar o metaforă între „unde” şi „când”.

Nu mai au sens cuvintele mele ilare

Când îţi desenez pe chip sărutul meu gri,

Am încetat să mă zbat între „sigur” şi „oare”,

Te las să mă uiţi, să mă dori, să mă scrii.

Încă port urme de vers pe buza de sus,

Nu uita să mă uiţi într-o rimă albastră,

Nu mai am cuvinte de scris, tăcere de spus,

Rămâi doar tu…scrisă în amintirea noastră.