Anii trec de parcă nu ne-ar mai cunoaşte timpul,

Numărându-ţi în gând bătăile inimii,

Nemaiexistând doar de dragul gurii tale.

Unde să mă mai ascund dacă nu mai am loc nici în mine însumi ?

Te redesenez tăcută şi te cuibăresc în gândul meu,

Zâmbindu-ţi pe ascuns ca şi cum

Ar durea prea tare să mă ştii nebun după chipul tău.

Aproape trist insist să exist de dragul tău.

Îţi fac un semn şi te îndemn să nu mă crezi nedemn de tine,

Te reinventez sau te visez ca pe un crez şi îţi croşetez săruturi pentru iarna rece.

Te iubesc, te cerşesc ţie însăţi şi te scrijelesc în mine însumi.

Ai putea să fii stea, să fii nea,  să fii cea…

Pe care o ador şi o dor şi  o îngrop în gândul meu mult prea uşor.

Tot te scriu şi tot te ştiu de nicăieri când vreau să fiu

Acelaşi ins sau un alt vis când încă-mi pari de neatins.

Habar nu am dacă eram mai fericit când nu ştiam

C-am să te strâng la piept şi am să plâng ca un nătâng de fericire.

Will you be my first, my everything, my last ?

Will you be my future and my present, will you be my past?

I will stay a second, I will stay for always, I will stay a while,

I’ll convict my soul to endless mornings in your arms,

I will be your first, I will be your everything, your last,

I will be an inch till you’ll make me feel like I’m a mile…

                                               …

Be my creed, put a seed

In that words that I truly believe,

Your simply deed, I could take it as a misdeed,

When my words can only bleed, indeed,

The only thing left that I need,

Is that smile of yours, my first and last creed

And your voice, the only noise that I truly believe…

 

                                              …

 

So close, so away, so  God damn far,

My predicted delay, so divine, so bizzare.

So unjust with no trust, yet so far, so away,

So unlikely to stay, just so late to be prayed,

Nothing left, nothing more, no one left to adore

 

                                            …

 

 

 

 

 

 

You’re the one I acuse, you’re my muse !
I’m the one you excuse, the one you amuse !
Please me, please ! Be the one I can use !
Be the one that I will never loose, be my muse !

 

                                       …

 

When you’ll find that special thing,

Heal my wing, be that special „something”

That make’s me shine without any bling.

Be my diamond ring, that lovely song

That I will always sing.

                                          …

Set me free, don’t hit me,

Cut my chains, heal my venes,

Loose my arms, no more harms,

Clean that smile that left me no charms.

                                         …

AND IT WAS ALL YELLOW and I was pretty fuckin’ crazy,

It was all blue and you were looking God damn good.

Now is all black and white and you are just so lasy,

It’s too fuckin’ late for you to tell me what I should !!!

                                             …

Will you be my BABY DOLL, please?

I’m a let you get my heart squeezed,

Picture me, don’t forget to say cheese !

Otherwise you are gonna get your smile freezed.

                                            …

You’re my winter, my autumn, my summer, my spring !

My nothing, my baby, almost everything.

I’m a second, an hour, a part of your time

I’m a stranger that will make you his rhyme.

 

 

 

                                 

 

 

 

 

mi-am promis că anul acesta va fi mai bun,

nu voi mai face prostii şi am să fiu un om mai bun,

am să merg la biserică măcar o dată pe lună

şi am să îi mulţumesc mai des mamei pentru viaţa pe care mi-a dat-o.

e ironic, dar, trăirile mele tind din ce în ce mai mult înspre banal,

bine barem că nu mi-a mai crescut piciorul pentru-a fi nevoit să cer 45 la magazin.

în rest, e totul la fel ca înainte, bizar de normal

şi eu, fenomenal de trist în sinea mea, fantastic de delirant în tot ceea ce scriu,

ştiu, ştiu, mai în glumă, mai în serios, unii spun că sunt nebun,

treaba lor, eu îmi văd în continuare de ale mele,

deşi aş vrea doar să îmi văd de a mea,

de existenţa mea banală printre oameni importanţi.

s-au dus dracu’ trei sferturi din an iar eu, am rămas tot cu promisiunea aia

cum că voi fi un om mai bun,

habar nu am dacă îmi reuşeşte cumva,

în toată simplitatea cuvintelor mele nu încerc să par în niciun fel,

sunt doar acel happy fellow pe care îl place lumea doar aşa de ochii altora.

îmi pare rău de mine însumi,

fiindcă par ceea ce sunt şi alţii cred că mă prefac,

aş vrea să te vindec cumva dar nu ştiu cum.

eu pot doar să-ţi vorbesc şi să te strâng silabic în braţe,

să îţi şterg lacrimile cu un vers alb

şi să te mângâi cu un sfârşit de rimă.

nu ştiu să iau tensiunea, nu ştiu ce reţetă să-ţi prescriu.

e aproape ora 20 şi 34 de minute,

iar eu…nu mă mai potolesc să mi te aduc aminte.

ascult melodia aia „big, big world” şi…

abia acum realizez cât de mic sunt

şi cât de imensă eşti tu în gândul meu,

gigantic de divină şi miraculos de uriaşă,

cât să îmi trebuiască o lume întreagă din care să-ţi fac un leagăn unde să îţi alinţi frumuseţea.

nu îmi mai place să folosesc cuvinte de genul „frumoasă, drăguţă”.

pentru mine eşti şi simplă şi divină prin fiecare por al pielii tale.

nu ştiu de ce, dar nu mai ştiu ce să scriu că aş spune acum,

rămân tăcut, legănându-ţi frumuseţea în gând,

strângându-te în braţe imaginar.

dar să ştii că nu sunt nebun,

eu doar te strâng în braţe atunci când îmi lipseşti.

…şi uite-aşa am mai aberat eu în aproape 50 de versuri…

Habar nu am ce-aş mai putea să-ţi spun.

Deja îţi par străin şi învechit şi sumbru

Nu îmi rămân decât cuvintele cu care,

Te-am tot măzgălit albastră

Şi te-am sărutat dreptunghic.

Nu am să îţi mai scriu nici tâmpla cu litere mari pe umăr,

Te las în plata glasului tău bolnav de necuvânt,

Poate am să te lăcrimez o zi sau două

Şi mi te voi şterge cu mâneca de pe chip.

Habar nu am ce să îţi mai spun şi cum

Să îţi mai alung din glasul ăla mut

Şi din tăcerea aia oarbă.

Cuvintele mele nu îţi mai sunt de ajuns nu-i aşa?

Îmi voi croi un alt locaş pentru trăirea mea ilustră,

Nu te voi mai desena pe niciun creştet de silabă,

E adevărat că eu nu îţi mai sunt de ajuns ?

Şi că paşii mei îţi sună mult prea cunoscut ?

Nu-i nimic, îmi voi lega surâsul şi voi scrie

Cum cerneala s-a uscat şi am uitat să te mai strig albastră,

Cum şi paginile mele s-au întemniţat în flăcări

Şi am uitat să strâng cenuşa după vorbele mele aievea.

Mai ştii când te legănam pe tâmpla mea

Şi…îţi inventam surâsul de pe chip ?

Nu au trecut decât două secunde de atunci,

Iar tu îmi pari mileniu, eu doar un simplu veac.

 

Îmi mai aduc aminte că eşti cea

Pe care am legat-o departe de timp

Să naşti veşnicii în care-mi arunci

Cuvintele bătrâne şi fără de leac.

 

S-a terminat cu joaca, până şi tăcerea

Mi se înjunghie pe-ascuns şi sângerează versuri.

Să nu te ascunzi prea departe, te rog !

Nu vreau să te caut cu lupa prin vreo rimă.

 

Ţipă-mă-ntr-un vers şi vindecă-mi părerea,

Te voi săruta silabic, rătăcindu-te-n nonsensuri,

Să rămâi durerea mea şi mirificul meu drog

Când încă nu eşti ilegală şi nici n-ai rang de crimă.

Mă trezesc târziu şi mi te amintesc din timp.

Îţi alint privirea şi mă-nchid în sine.

Nu mai este timp pentru răspunsuri,

Rămân o întrebare sau un enunţ ilar,

Nu te mai întreb de ce, nu îţi mai răspund de când…

Sărutându-ţi pasul ţi-am lăsat un semn pe gleznă,

Zgâriindu-ţi forme de sărut abstract.

Tu te-ntrebi de unde, eu te–ntreb de când ?

Ai ajuns aşa departe, încât lipsa nu-ţi mai simt,

Ai ajuns aşa departe-ncât…şi cuvintele acestea

Mi le tot şopteşti din sânge

Şi ai vrea să-mi ieşi din vene şi să-mi înroşeşti tot trupul,

Din acea depărtare atât de aproape,

Am ajuns să nu mai ştiu…nici de unde nici de când

Ai ajuns tu trupul meu, ai ajuns şi sinea mea,

Am ajuns să te renasc şi să te ascund în venele-mi pe care…

Parc-aş vrea să le crestez şi să-ţi sărut privirea.  

Ştiu că sunt al catralioanelea om care se întreabă sau încearcă să descopere ce îşi doresc femeile. Să vedem dacă îmi iese să ghicesc măcar 1% din universul acesta al lor în care tot scormonim noi, bărbaţii.

Bun. Hai să îi dăm drumul !

Luăm femeia în sine, turnăm peste ea puţină conştiinciozitate în fapte, o amestecăm puţin printre oameni, presărăm pe deasupra puţină îngrijire de sine şi ne iese o prăjitură cu gust amar, fiindcă mi-e atât de greu să îmi dau seama, încât nici ele nu cred că ştiu ce vor.

Cred că şi doleanţele lor diferă de la persoană la persoană, se instituie în mintea lor în funcţie de educaţie, situaţie financiară şi anturaj, fiindcă mă îndoiesc că vecina cuiva de 19 ani, provenind dintr-o familie cu mamă confecţioner-maşinist şi cu tată zidar are aceleaşi aspiraţii precum o femeie înstărită, ar vrea să găsească un băiat cu ceva caşcaval în cont pentru a nu a mai avea prea multe griji, pe când bogătana vrea apartament la ultimul etaj dintr-un bloc turn.

Cred că sunt prea multe de spus şi de încercat de ghicit pentru a face eu acum pe Nostradamus.

Femeia vrea în primul rând să se simtă sigură pe propria persoană…şi asta vine pentru început cu îngrijirea aspectului fizic.

Adică: manichiură, pedichiură, epilat, un parfum cât de cât bun, haine, cât mai multe cu putinţă…şi de aici vin şi celelalte.

Femeia vrea să intrige, să atragă impresii plăcute, să fie călare pe situaţie, ca să spun aşa…şi mai vrea să…vrea să fie dorită, fiindcă pentru ele e ca un drog, nu ar scăpa de asta nici dacă ar exista vreo secţie de molestate anonime.

Femeia contemporană nouă vrea să epateze, nu mai vrea pe cap basma ca a bunicii, vrea batic desenat de John Galiano, vrea jeanşi de la Domenico Dolce şi Stefano Gabbana, parfumuri de la Lolita Lempicka şi o maşinuţă roz cu interior alb.

Dar ironia e că le vrea de-a moaca, îşi găseşte un Iri şi e ca şi făcut.

Asta vor o parte din ele, cele crude la minte şi dezinteresate vor un bărbat simplu, muncitor, care să mai fie în stare să şi presteze niţel seara după ce vine rupt de la serviciu.

Mă uit înspăimântat la cupluri care şi-au pierdut pur şi simplu orice nevoie de a vedea viaţa puţin mai colorat şi trăiesc într-o nepăsare nesimţită faţă de propria persoană(ştiţi voi genul, ăia pe care îi vedem la ştiri beţi turtă, cu ţigara în colţul gurii, încercând să facă pe intelectualii spunând că aşa şi pe dincolo, „viaţa a fost nedreaptă cu mine, nu am ce mânca, dar fumez şi beau babalau la bomba de la colţ”).

Cred că o femeie normală vrea un bărbat care să nu o înşele, o casă micuţă, nu mai mult de doi copii şi un serviciu unde să nu spele prea multe podele; femeia aia puţin mai anormală vrea întocmai ca bărbatul să o înşele pentru a avea şi ea un motiv întemeiat pentru a o face la rândul ei.

Ce am scris mai sus sunt în mare parte supoziţii, doar voi, fetele, femeile, fiecare cum sunteţi sau cum vă consideraţi, sunteţi în stare să îmi spuneţi dacă am dreptate sau nu. Dacă tot am mers cu ghicitul în a descoperi ce se ascunde în mintea femeilor din ziua de azi, în rândurile următoare am să vă spun exact cum gândesc şi ce îşi doresc dragele de ele:

-         vor în primul rând siguranţă de sine, cum am spus-o şi mai sus şi aici intră tot ceea ce ţine de aspect fizic, situaţie financiară şi un intelect cât mai bogat;

-         vor să poată ţine bărbatul sub papuc, chiar dacă îl iubesc, tot vor să deţină controlul, dacă le şi reuşeşte depinde într-o foarte mare măsură de bărbat, fiindcă, vrem sau nu vrem nu pot trăi fără noi şi viceversa.

-         vor să aibă cât mai multe cunoştinţe, să o salute lumea pe stradă şi să dea peste cât mai mulţi care o întreabă de sănătate atunci când iese din casă;

-         femeia vrea să se simtă importantă, să atragă atenţia, să miroasă a parfum de la două colţuri distanţă, să coboare mândră din cine-ştie ce limuzină în faţa clubului, vrea outfit-uri de peste 1000 de euro, vrea cel puţin un inel cu diamant şi cel puţin o dată pe lună un spectacol de striptease masculin(chiar dacă multe or să îmi spună că nu e deloc adevărat ce am scris aici, ştiţi cu toatele că e adevărul gol-goluţ)

-         femeia vrea o nuntă cu 500 de invitaţi, asta bineînţeles după ce s-a săturat de bagabonţit în haine scumpe printre interlopii din oraşul respectiv;

-         femeia din zilele noastre vrea să se trezească la ora 12, să servească un  mic-dejun mai degrabă prânz, după care să dea un telefon două, să se adune în cârduri,cârduri cu amicele şi să cutreiere magazinele în căutare de noi colecţii;

-         aaa, uitasem, că doar facem şi noi parte din peisajul acesta colorat al lor, vor un bărbat care să inspire teamă, respect, înalt, pe care să stea pantalonii bine şi care să arate masculinitate din orice punct l-ai privi, nu vor pămpălăi care se încalţă în pantofi negri şi şosete albe, dar dacă uneori, datorită mai multor motive nu găsesc aşa ceva se mulţumesc şi cu vreun ochelarist chinuit, care are 30 de ani şi încă stă cu părinţii;

Tot ce am scris mai sus se referă în cea mai mare parte la femeile care vor ceva de la viaţă, cele care au aspiraţii cât de cât, nu mă refer în nici un caz la Maricica de la ţară care are ca scop în viaţă reproducerea cu nemiluita şi dusul vacilor la păscut.

Trăim într-o lume în care fiecare doarme după cum îşi aşterne.

Ştii că astăzi aproape mi-e dor de tine ?

Nu am somn şi mă zbat între astăzi şi mâine.

Mi-a rămas gura văduvă de glas în lipsa ta

Aşa că-ţi spun tăcut la revedere, draga mea

Şi te invit să îmi înmormânezi tăcerea,

Să mă laşi să merg în gura goală pe trotuar

Fără să-mi fie ruşine să-ţi strig numele desculţ.

Ştii cum arată un dor de tine abia trezit din somn ?

Îmbrăcat în pijamale colorate, Împingându-mi viaţa puţin mai departe de cer,

Purtându-te pe glas precum un diamant de tăcere.

Ce zici, nu ar fi frumos să înrămăm cuvântul „noi” ?…

Şi să ne prindă dimineaţa îmbrăţişându-şi fiecare colţul de tablou…

Mi-au rămas ochii văduvi de imaginea ta

Lăsându-mă nevăzător de tine, orb de paşii tăi.

Astăzi îţi plâng sărutul, văduvit de gura ta

Şi îi citesc veşnica pomenire vieţii de după zâmbetul tău.

Ai stat vreodată în ploaie, aşa ca şi cum nici nu ar ploua

Ci doar ţi-ar spăla sufletul de gânduri,

Ca şi cum ţi-ar spăla trupul de mângăierea mea ?

Eu stau acum şi te picur de sus în sinea gândului meu

Şi te pun la uscat cuvinte nespuse…

Îmi place să te privesc atunci când zâmbeşti imens

Iar eu mă ruşinez privindu-te scund.

Îmi place cum taci şi-mi îmbraci chipul în privirea ta,

Cum îmi laşi gura desculţă de vorbe

Şi îţi aşezi nepăsătoare obrazul peste centimetrii mei pătraţi de sărut.

Îmi place cum crezi că mă vezi când te-ncrezi în pleoapele ce-mi dezvelesc ochii niciodată verzi.

Nu te vreau jumătate, nu te vreau pe sfert,

Te vreau tot viitorul meu aproape incert, aproape incest.