Te-aş ruga, dacă nu te doare prea tare,

Să nu mă mai izbeşti cu glasul de tâcere când te-ndepărtezi,

Să nu mă baţi peste ochi cu vreo lacrimă ascunsă pe lângă obraz.

…şi eu credeam că există numai o lume,

Lumea aia a noastră mică în care ne jucam de-a v-aţi ascunselea

…şi oricât m-aş fi străduit mi-era prea greu să îmi ascund sărutul de gura ta,

Dar acum ţi-ai luat paşaport de rai şi eu, încă îţi trimit scrisori absurde,

Îmi vărs năduful şi îţi scriu…cum ar fi fost să facem noi din lumea mea şi lumea ta

O altfel de planetă fără latitudini şi averse,

Doar cu mine inventând asfaltul înspre chipul tău,

Doar cu tine croşetând alei înspre mine,

În lumea noastră, deşi în mine însumi port de mult o altă lume

Şi te învelesc în anotimpuri calde, „lumea mea”(deşi aş putea doar să îţi spun „iubito”).  

Te-aş ruga…mai departe să nu mai vorbeşti despre mine,

Nu aş vrea să sughit amintiri în lipsa ta

Şi să îmi umble gura de una singură

Până va fi să facă bătături pe buze de atâta mers.

Ţi-aş cere prea mult dacă te-aş ruga să nu mă uiţi?

Să îmi păstrezi şi mie un colţişor firav,

Să laşi uşa întredeschisă cât să nu mi se sufoce dorul de tine,

Să taci şi să mă asculţi cum te strig din tine însăţi în tine însăţi să revii

Şi să mă ţii de glas când şchiopătez cuvinte albite în creştet de timp.

Iubito, mi-aş dori ca în noaptea asta

Să te pot privi de-afară,

Să mă-ntreb de la fereastră ce visezi, dacă ţi-e frig

Şi dacă mie, prea-străinul, i-ai putea da capul pernei tale-n îngrijire ?

…ah şi, iubito, nu te speria, lumea vorbeşte şi eu ştiu

că nu or să mă lase să veghez la somnul tău

îmbrăţişându-te din frig.

…şi or să creadă că-s nebun şi că spun vorbe nelalocul lor şi-n preajma mea

ai putea să te răneşti pe trup de vreun sărut cu forţa

…şi că eu, mult prea-străinul acela de tine, port mereu cu mine o poză de-a ta

…şi că te privesc pe-ascuns de teamă că…

o să-mi fure careva culoarea părului tău şi mărimea unghiilor ălora care mi-au crescut pe sărut,

căci atât de strâns mă ţin legat de gura ta încât

totul pare ireal şi prea banal când nu te simt în preajmă şi…

mă zgârie pe gânduri lipsa ta şi eu doar tac

crezând că nu ai cum să fugi în somn de mine

şi să nu mai fiu acelaşi care

te veghează de departe şi te vede când visezi de la fereastră.

De dragul tău, îngerul meu maculat de sărutu-mi bătrân

Am inventat o altă cale spre cer,

Te-am reinventat ca pe un vis puţin mai albastru decât glasul meu

Când te strig în gând şi te ador tăcând

Şi inocentă şi cuminte şi minunat de a mea.

Te îngân şi te vând mie însumi pe o veşnicie şi încă puţin.

Nu te teme ! Nu am să te strâng decât în braţe.

Şi am să-ţi pun sărutul la păstrat,

Să nu cumva să-mbătrânească buzele pe care

Mi le-am desenat pe glas.

…şi uite-aşa te tot sărut atunci când tac şi te tot mângâi în gând când îmi lipseşte culoarea ochilor aceia în care am mai întinerit un zâmbet.

Timpul se duce şi cu fiecare zi trecută-n nefiinţă

Te tot cer ţie însăţi şi îmi tot izbesc sărutul de locul acela de unde mă strigi,

Te dezbrac de inocenţă şi îţi las tăcerea desculţă,

Te îmbrac într-un surâs şi îţi rup mânecile buzei de sus,

Poate aşa am să ajung să te cârpesc cu un sărut şi să îmbătrânesc în gândul acela al tău pe care

Mi l-am scrijelit subliminal pe conştiinţă.