Îmi sunt de ajuns durerea şi drumurile prea lungi !

Nici nu mă păstrezi, nici nu vrei să mă alungi,

Nici nu mă îndepărtezi, nici de la urmă nu mă ajungi,

Doar îmi redesenezi tăcerea în nişte silabe în dungi.

Nu vreau să m-alungi, nici zile mai lungi,

Vreau tăcerea ta ovală şi ţipetele tale în dungi,

Şi…mai vreau să nu plângi, să ajungi…

Un medicament pentru lipsă cu care mă ungi.

Sărutul tău e destul încât ajunge să îmi ajungă…

Un sfert de mileniu şi o veşnicie mai lungă

Iar pasul tău îmi desenaează silabic dungă cu dungă

Viitorul pentru care nu mai am nevoie de nicio rugă.