Iti va va fi mai usor sa ma intelegi mai tarziu,

Desi acum imi intorci spatele si vrei sa  ma uiti

Si uiti ca eu inca nu stiu daca te mai stiu,

Imi spui adio tacand niste cuvinte firbinti.

Nu mai stiu nici ce culoare are glasul tau mieros

Si de ce ma tipa in gand si pe ascuns de teama,

Lasandu-mi urme adanci pe care nu pot sa le cos

Si ochii inlacrimati care inca te mai cheama.

Am adunat de ceva vreme un brat de cuvinte

Care sa iti tina de frig la iarna sau oricand,

Dar s-au transformat de dor in aduceri-aminte

Si inca te plang in coltul gurii mele tacand.

Ne stiam de demult, dar eram

Putin mai straini decat un ciob indepartat de geam

Sau doar niste cuvinte sfinte

Deghizate-n aduceri-aminte

Ne stiam de demult dar acum

Pasii tai stiu alt drum

Si mi-e jena oarecum

Sa te mint ca nu mai stiu

Sa te-alint desi simt

Ca nu mai pot deloc sa ma joc

De-a viata cand in mine ploua

Si peste gandurile mele

Se asaza ceata.

Esti departe acum si mai stiu

Ca e prea devreme sa fiu

O silaba tanara nascuta tarziu

Sau un suflet tacut si pustiu.

E prea tarziu acum, dar as vrea

Sa nu ma uiti, iubito ! Sa fii cea

Care-mi ingroapa tristetea in nea

Si-mi goneste departe durerea.

Stau şi-mi plâng durerea la adăpostul pielii tale

Cu pieptul neacoperit şi în picioarele goale

Şi nimic nu îmi pare diferit şi nimic nu mă atinge,

Doar uneori, când închizi ochii, lumina se mai stinge.

 Tac şi te mai şi las în pace din când în când

Stau şi aştept cuminte lângă stropii de sânge la rând

Şi plec de lângă tine şi mă ascund lângă gleznă,

Dacă tot m-ai lăsat să te caut pipăindu-te prin beznă.

A trecut ceva timp, a trecut
Şi de atunci tot încerc să te uit
Şi să-mi ascund tăcerea-n pământ
Şi durerea în glasul mut când te cânt.

Ai plecat de ceva vreme, ai plecat
Şi mi-ai lăsat pe piept tatuat
Un puls secundar şi puţin mai trist
Şi pe mine încercând să învăţ să exist.

Acum nici măcar nu mai ştii cine sunt
Sau de ce te scriu aşa des şi mărunt
Şi de ce degetele mele încă strigă
După chipul care şi acum mă intrigă.

Ai plecat de ceva vreme şi ştiu
Că nu mai are rost şi nu mai pot să fiu
Tăcerea care plânge după un sfert de silabă
Minţindu-mi degetele că pot să te mai aibă.

Te-am uitat de ceva vreme, te-am uitat
Iar acum mă joc de-a nesomnul în pat
Iar degetele mele încă te mai caută
Ascultând timid cum bătăile inimii mă ceartă.

N-au fost numai 4 ani, este…sfertul nostru de viaţă împărţit la douăzeci şi şapte,

Prima ţigară şi primul sărut, începutul timid al vieţii de noapte,

Prima durere în piept, primul pas spre o viaţă mai bătrână

Şi prima absenţă în grup la ora de limba română.

Nu-i bai, viaţa o să fie puţin mai altfel fără colegul de bancă, dar…

Ne despărţim trupeşte şi rămânem uniţi de un gând bizar,

Să nu întorci capul fără să mă strângi la piept, te aştept,

Colegul meu de bancă, să mi te aminteşti şi să te întorci din drumul tău drept

Şi să îmi spui că anii ăştia nu au fost…fără rost

Chiar dacă ne-a mers şi bine şi ne-a mers şi prost.

„Azi n-am chef de ore, mă duc la cafea, ne strângem cu toţii,

Oricum la matematică ne uităm unul la altul ca netoţii”.

Nu aveam chef de nimic, oricum corigenţele nu se lipeau de mine,

Mai nasol era când purtam în sân frica de ascultatul în ziua de mâine,

Dar mai aveam noroc din când în când şi mă sărea la catalog,

Aşa că nu mă sări şi tu din viitorul tău, te rog !

Hai să ne mai sunăm o dată pe săptămână, poate aşa cu siguranţă,

N-o să port o altă gaură în piept astupată de aceeaşi speranţă,

Deşi acum îmi dau lacrimile, mâine voi zâmbi amintindu-mi cum a fost,

Hai să nu ne uităm, vitorul împreună n-are niciun cost,

Sper că ne vom revedea câteodată, măcar din întâmplare, oare?…

Oare o să îmi treacă sau o să fie doar o cicatrice care doare?

Dacă eşti femeie şi citeşti aceste cuvinte acum, sigur îmi dai dreptate !

Toate v-aţi gândit şi încă mai sunteţi de părere că ar fi fost mai bine să vă fi născut bărbaţi, pentru că imensul sictir şi dispreţ pe care îl afişaţi pentru persoanele de sex opus din vieţile voastre sunt doar o mască pentru adevăratele sentimente de respect şi admiraţie pe care le nutriţi pentru genul masculin din gramatica fiecăreia dintre voi, Drept urmare, unele dintre voi ar putea spune: “nu, nu, eu nu vreau nici în ruptul capului să ajung un alcoolic mustăcios şi cu burtă, care o să aibă ca princiapală ocupaţie în timpul liber vizionarea meciurilor de fotbal”, dar…în sinea voastră vă gândiţi cum ar fi fost ca atunci când vă începeaţi viaţa sexuală la 16 ani, să se spună despre voi: “bravo, mânca-l-ar tata pe el de bărbat, să nu le ierţi, mă !” în loc de “curva dracu’, uite în ce am investit eu bani, timp şi răbdare”,

 Sunt prea multe motive pentru care femeile îşi blesteamă viaţa când află ce implică acest statut de “sex frumos” şi se întreabă de ce bărbaţii nu au ciclu, de ce ei nu au sâni, de ce ei nu poartă fuste, de ce ai au voie să se ducă în discotecă de la o vârstă mai mică(vă spun eu: “pentru că există un risc foarte mic ca noi să fim violaţi sau să ni se pună mâna pe fund pe când pe voi, vă paşte pericolul la orice pas”), pentru că bărbaţii care umblă cu mai multe femei sunt consideraţi eroi naţionali iar femeile cu mai mulţi bărbaţi, traseiste.

De ce mai vor femeile să se fi născut bărbaţi? Datorită împrejurărilor în care se concepe un copil şi tot ceea ce implică naşterea şi creşterea lui; bărbatul stă călare pe situaţie şi o lasă pe femeie să aibă greţuri, ameţeli, să se îngraşe peste măsură şi să aibă dureri la naştere, posibil să aibă nevoie şi de o cezariană, pe când bărbatul, o ţine de mână şi îi spune: “împinge, iubito, împinge, aproape a ieşit”.

…şi mai sunteţi geloase pe bărbaţi pentru că lenjeria lor intimă nu implică atâtea obiecte vestimentare ca la voi, trebuie să vă machiaţi, să umblaţi cu o tonă de păr după voi, să daţi bani pe vopsea de păr, să aveţi genţi, urându-ne pentru simplul fapt că noi avem tot ce ne trebuie într-un singur portofel, iar viaţa pare mult mai simplă atunci când vedem că a început să ne iasă păr alb, pentru că vreţi şi voi să fiţi misogin(e), chiar dacă nu există termenul ăsta, pentru a fi şoferi mai buni, pentru că la un moment dat al vieţii e cool să fii beat ca bărbat, pentru că vreţi să nu mai daţi jos de pe voi atâtea haine când vă duceţi la baie să urinaţi, pentru că…pentru că…pentru că sunt prea multe motive pentru a le mai putea scrie pe căldurile astea, se cere continuare, ştiu, o să urmeze, nu ştiu când !!!

Îmi sunt de ajuns durerea şi drumurile prea lungi !

Nici nu mă păstrezi, nici nu vrei să mă alungi,

Nici nu mă îndepărtezi, nici de la urmă nu mă ajungi,

Doar îmi redesenezi tăcerea în nişte silabe în dungi.

Nu vreau să m-alungi, nici zile mai lungi,

Vreau tăcerea ta ovală şi ţipetele tale în dungi,

Şi…mai vreau să nu plângi, să ajungi…

Un medicament pentru lipsă cu care mă ungi.

Sărutul tău e destul încât ajunge să îmi ajungă…

Un sfert de mileniu şi o veşnicie mai lungă

Iar pasul tău îmi desenaează silabic dungă cu dungă

Viitorul pentru care nu mai am nevoie de nicio rugă.

Ştiu, te-ai hotărât că acum e prea cald afară

Şi ai zis că ar fi mai bine să te las rece.

Dar dacă tot nu vrei ca răceala ta să doară,

Ai spus că sigur o să-ţi treacă pân’ la toamnă

Şi o să ai nevoie iar să-ţi ţin de cald…

Şi să cad alergând după tine şi să mă ridic şi iar să cad,

Până va fi să bată vântul şi să fie frig şi să fie iarnă

Şi o să fiu căldura braţelor tale şi singura ta haină,

Dar până la toamnă, până la iarnă sau până la oricare anotimp,

Fii vara mea şi ascunde-te mai aproape de soare, acum cât încă sunt şi încă mai e timp.

Duminică, 24 mai, Mircea Badea aşteaptă toţi doritorii de înfrăţire împotriva tuturor măgăriilor care se fac în această ţată, să i se alăture în Parcul Tineretului, intrarea de la Liceul Şincai, la orele 10:00 ale dimineţii.

Nu vor fi probe în care oamenii să îşi poată demonstra vitejia, forţa fizică sau oricare altă aptitudine de care să fie mândri, ci pur şi simplu este un exerciţiu de solidaritate pe care Mircea Badea l-a iniţiat pentru a vedea dacă românilor le pasă sau nu ce li se întâmplă de pe urma aleşilor. Turele de lac despre care a vorbit la emisiunea de astăzi se vor lăsa probabil cu discuţii pe seama mafiei şi a totalei lipsă de beneficii pe care au avut-o şi încă o au de la toate guvernările.

Ce m-a mirat la acest clip este faptul că e croat, dar are la comment-uri în română de îţi vine rău, dar cel mai tare e de la un croat, sau ce morţii mă-sii naţie o fi, care arată cam aşa:

Marked as spam

Pe asta am pus-o prima fiindcă e cea mai tare…după părerea mea, că doar nu sunteţi obligaţi să vă placă şi vouă. În fine, luaţi de ascultaţi că aveţi ce !!!

Parcă prea se duce dracului farmecul acestor filme de succes când au atâtea şi atâtea şi atâtea şi atâtea şi atâtea şi atâtea…….şi atâtea continuări !!!

Tot românul ştie ce e aia Loteria Română, sau mai pe scurt, “Loto”. Bun. Toţi ne-am gândit ca tâmpiţii, chiar dacă nu am pus niciun bilet(ca în bancul ăla) ce am face dacă am câştiga. Ei bine, aici chiar este vorba despre noroc, dar nu când e să fie, ci când vor oamenii din Loteria Română.

Omul se duce plin de speranţe să pună un bilet şi zice în gând. “Dă Doamne, că m-am chinuit destul”…şi sunt mai bine de un milion de oameni care zic asta săptămânal, însă ei nu ştiu că această “fabrică de făcut bani” îşi stabileşte un obiectiv, ca ehipele de fotbal la început de sezon. Ei îşi zic: “băi, anul ăsta facem 50 de milioane de euro !”.

…de câştigat nu se întâmplă prea curând, pentru că dacă e potul prea mic, nu e atracţia la fel de mare, aşa că au grijă să prelungească ei acest termen. la începutul emisiunii în care se  “extrag” numerele e prezentată o comisie formată din Cutărescu,Ionescu…etc…şi ăia cică sunt acolo pentru a specula orice încercare de fraudă şi a asigura jucătorii că nu se va face nicio măgărie. Poate că sunt şi ei mânjiţi cu câteva mii de euro, ori nu au habar de ce se întâmplă. Se iau bilele, se controlează, dacă sunt rotunde, că dacă sunt ovale, Doamne fereşte, nu mai ies pe găurică…dar românul nu ştie că aparatul ăla e controlat de cineva din afara studio-ului, printr-un calculator. în calculator există o bază de date cu toate variantele jucate în săptămâna respectivă, iar calculatorului îi rămâne să inventeze o variantă care se găseşte pe niciun bilet, iar acest lucru e posibil deoarece în interiorul bilelor există nişte mici mecanisme, cu ajutorul căruia, idiotul din culise alege numerele. Stă pur şi simplu pe un scăunel…şi în timp ce bilele se “amestecă”, apasă pe telecomanda aia şmecheră a lui şi alege cifrele de pe hârtiuţă, poc: “prima cifră este 4…şi tot aşa”.

Să nu care cumva să vă simţiţi descurajaţi de ceea ce am scris eu aici, la un moment dat se va câştiga la loto, dar numai după ce se face stocul de bancnote în seif. Ceea ce am scris în acest post nu e aflat de pe Discovery sau din cine-ştie ce documentar, pur şi simplu le-am inventat, pentru că nu înţeleg cum mama dracu’ se prelungeşte perioada în care or să fie câştigate “milioanele atât de mult râvnite” şi pentru că mi se pare o situaţie iritantă pentru jucătorii fideli, fiindcă am pus şi eu un bilet săptămâna trecută gândindu-mă că îmi deschid club dacă o să câştig(iar aici este momentul ăla în care trebuie să leşinaţi de râs) şi vreau să vă spun că nu mi-a ieşit niciun număr.

Hasta la vista până la post-ul următor. Aştept să îmi spuneţi dacă e mişto ce am născocit cu modalitatea asta de a fura.

Bun. Să vă salut în primul rând, că aşa e frumos !!!

Azi voi scrie ceva care le va oripila pe fetele alea timide cu manichiură french şi va stârni aplauze din partea celor cărora le place viaţa în ambalajul propriu.

Nu-i aşa că vă enervează când vedeţi un film românesc, sau videoclip în care cuvintele porcoase sunt cenzurate sau înlocuite cu altele considerate mai de Doamne ajută? Pe mine, da !…şi nu mi-e ruşine să recunosc câ mă enervează când zice un individ: „la naiba”, în loc de „să-mi bag pula” J.  Cei mai buni designeri vestimentari pentru cuvintele porcoase sunt politicienii, care ne zic: „vom face, vă vom da”, în loc de „vă vom da la muie, ne va durea în cur de voi”.

Acum luăm altă situaţie la rând: mergeţi la magazin şi salutaţi vânzătoarea cu „sărut mâinile, 2 pâini vreau şi eu, vă rog !”, iar ea, în loc să îţi arată vreo umbră de zâmbet, se uită cu un sictir la tine şi îţi aruncă marfa de parcă ai fi bătut-o deja. Încerci politicos să o întrebi: „mă scuzaţi, v-am deranjat cu ceva, cumva, de mă serviţi atât de frumos?” Eh, păi ia spuneţi-mi care nu s-a gândit întâi la nişte cuvinte de genul: „futu-ţi rasa mă-tii în gât de zdreanţă” urmate de o mare palmă? Dar trebuie să fii beat ca să faci aşa ceva, ferească…

Acum, emisiunile TV.

L-am auzit pe Mircea Badea spunând într-o zi spunând: „mă doare în 3 litere”. Păi n-ar fi fost mai bine să spună: „mă doare fix în pulă de voi, mă, labagiilor”, sau „slobozi-m-aş pe gura aia strâmbă a ta, mă, Băsescule”, în loc de „mă doare în cot de domnul preşedinte”-

…şi mai e o chestie tare la TV…şi anume emisiunile cu zdrenţele alea care vorbesc întruna şi te invită să suni şi să le spui „soluţia”…şi zice muia: „alo, soluţia, vă rog” la care omul răspunde rapid: „să-mi bag pula-n toată mă-ta”…şi ea răspunde: „dar ce v-a făcut mami meu?”.

Cum că bărbaţii folosesc expresia „pula mea” drept semn de punctuaţie, ştiaţi de multă vreme de la Teo, de aia vă arăt aici şi clipul ăla super mişto de la Cafe Deko:

La noi, aceste două cuvinte marchează o stare de spirit şi nu plecăm niciodată de acasă fără ea…deşi am putea să ajungem obezi datorită faptului că suntem toată ziua cu ea în gură.

Cam aşa sună o discuţie faţă în faţă sau la telefon între doi prieteni :

„- ce faci, coaie?

-         Pula mea, frec pula p-aici.

-         Tu?

-         La fel, mă cam plictisesc.

-         Băi, vorbesc cu una acum, e bună rău, să-mi bag pula-n mă-sa de zdreanţă, în week-end ies cu ea, poate o punem de-o tocană cu carne”.

-         N-auzi ce zice şi muia aia de Cutăreasca? Cică ea nu se fute de la prima întâlnire că nu vrea să pară curvă, da-i-aş la muie de crăcănată.

-         Hai,măh, mai du-te-n pulea mea de aici, gata…faci tu pe marele macho, ai şi convins-o să se fută, dar aşteaptă veşnica pomenire ca să o sugă puţin mai trist.

-         Etc…etc……………………………..vorbim mai târziu, dă-te-n pula mea !(o convorbire nu durează 10 secunde, dar nici nu puteam să scriu aici 20 de pagini).

Mi-a venit în minte acum ceva ce m-a amuzat teribil. Am mers la un meci, nu mai ştiu al cărei echipe…demult oricum…unde, arbitru secund era o doamnă…şi brusc m-am gândit că nu poate exista o meserie mai proastă pentru o femeie decât cea de arbitru din moment ce nu cred că e prea plăcut pentru ea să audă chestii de genul: „tu nu vezi, fă, ce face ăla? Băga-mi-aş pula-n mă-ta de chioara dracu, băga-ţi-aş mătărânga pe unde spargi seminţe” şi tot tacămul de înjurături autohtone. A propos de înjurături, în liceu aveam o amică, slavă Domnului că doar amică, era mai cioară ea aşa, precum şi tot neamul ei…şi fata era nebună, nebună rău. Când mergeam pe stradă le punea altor fete piedică,, numai ca să caute ceva de bătut pe ziua respectivă…şi printre altele…am rămas mască în momentul în care am auzit-o înjurând. Păi „usca-mi-aş chiloţii pă crucea mă-tii” nu e  o înjurără deloc normală…pentru că, pe deasupra, n-are niciun conţinut sexual, cum au toate celelalte înjurături, sau o fi o drăcuitură în morţii ei şi nu altceva(pe viitor o să revin cu detalierea acestor concepte).

Deci cum stă treaba în România? Tot românul înjură, unii mai ponderat, alţii ca la uşa cortului, alţii nu ştiu să înjure şi au o uşoară reţinere şi incoerenţă în glas când rostesc cuvântul „pula”.

Ce mi se mai pare haios…cum femeile se simt jenate să spună „pizda mea”, pentru că li se pare ciudat să se audă spunând asta…aşa că au împrumutat sexul masculin şi la modul verbal, nu numai fizic…făcându-ne să ne simţim mândri de organele pe care le avem în posesie când le auzim:„nu mai am nici ţigări în pula mea”.

Bun, cum stă treaba cu relaţia bărbat-femeie la modul lingvistic total inestetic şi tot soiul de exprimări artistico-languroase am spus cât de cât, dar o să îl las şi pe Teo să vă mai facă niţel să râdeţi, pentru că următorul clip ar trebui pus pe un piedestal, unde să vină cocalarii cu carneţelul şi să ia notiţe, pentru a le servi în viitorul lor mai incert chiar şi decât ejacularea precoce a unui virgin:

Hai, mai dă-vă-n sloboz că am scris destul pentru ziua de azi, onoraţii mei cititori, v-am salutat cordial.

Se pare că visul consumatorilor acestui drog cu grad scăzut de risc li se va împlini în sfârşit visul de a fuma “iarba” ca pe oricare altă ţigaretă. mai mult decât atât, se pare că Marlboro este primul brand care va avea privilegiul de a scoate pe piaţă dătătoarea de senzaţii tari, considerată de consumatorii săi fideli mai inofensivă decât clasicul alcool. În România, data lansării este 1 iunie 2009, dată puţin ironică dacă ne gândim că este ziua internaţională a copilului şi va avea un preţ de pornire de 200 de euro pachetul.

Nu ştiu câtă lume a crezut ce am scris eu mai sus, dar nu este adevărat nici 1%, dar dacă soarta a făcut să dau peste această poză, m-am gândit să îi dau o folosinţă, aşa că vouă nu vă rămâne să vă revoltaţi cam în genul acelor proteste împotriva taxei auto, pentru că nu se va ajunge la niciun rezultat.

Dacă tot v-am minţit că se legalizează, poate o luaţi drept un imbold şi faceţi vreo grevă în Piaţa Revoluţiei. Hai că am scris destul pentru moment.

În această seară, România a fost lovită de un cutremur !…!…cică…! Eu nu am simţit nimic, dar se pare că acesta a avut 5.7 grade pe scara Richter în Vrancea şi 3.5 în Bucureşti. Probabil că la Călăraşi a avut vre0 2, aşadar…eu nu l-am simţit, însă concetăţenii mei sunt înspăimântaţi de replică. Nu-i nimic, trecem noi şi peste asta, ccred că şi cutremurele asteea au început să apară din cauză că statul nu îşi plăteşte datoriile către ele…şi s-au gândit să îi mai sperie niţel.

Nu ştiu de ce m-am apucat să scriu aşa ceva pe blog, dar am înţeles de la cineva că în dimineaţa zilei de 24 aprilie a fost anunţat decesul după o scurtă suferinţă a Preasfinţitului Mitropoliei Sloboziei şi Călăraşilor, preotul Damaschin, în vârstă de 69 de ani. Se pare că decesul a fost cauzat de o simplă răceală, în urma căreia a ajuns la Spitalul Militar din Capitală, unde a făcut un accident vascular. Înmormântarea va avea loc la Slobozia, duminică, la orele 11:00.

Impozitul forfetar ar putea fi aplicat şi firmelor fără activitate, a declarat preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România, Florin Pogonaru.

Astfel, firmele înregistrate la Registrul Comerţului, dar care nu desfăşoară niciun fel de activitate, ar putea fi puse în situaţia de a plăti suma minimă de 500 de euro, prevăzută de impozitul forfetar.
Acesta spune că, odată cu implementarea impozitului forfetar, statul ar trebui să implementeze o serie de măsuri de ieşire rapidă de pe piaţă.

“Legislaţia dă uşor voie firmelor să intre pe piaţă, dar nu există legislaţie de exit“, susţine Pogonaru.

Astfel, potrivit directorului direcţiei Îndrumare Metodologică din cadrul Registrului Comerţului, Anişoara Ujica, pentru a scăpa de acest impozit, întreprinderile fără activitate ar putea opta pentru una dintre următoarele două proceduri:

• Suspendarea temporară a activităţii pe o perioadă de trei ani – cost 120 de lei
• Dizolvarea şi lichidarea simultană a firmei – cost aproximativ 200 de lei

În cazul suspendării temporare a activităţii, administratorul trebuie să depună următoarele documente:

1. Cerere de înregistrare a dizolvării companiei, depusă la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.

2. Hotărârea adunării generale a asociaţilor, a acţionarilor sau decizia asociatului unic privind suspendarea temporară a activităţii, care va fi publicată în Monitorul Oficial.

3. Declaraţia-tip pe propria răspundere din care să rezulte că persoana juridică nu va avea activitate pe o perioadă de maximum trei ani;

Potrivit Anişoarei Ujica, costurile în cazul suspendării se ridică la aproximativ 120 de lei, sumă în care este cuprinsă taxa de menţiune, taxa de declaraţie şi taxa de publicare în Monitorul Oficial.

Totodată, Ujica precizează că, în cei trei ani de suspendare a activităţii, reprezentantul companiei are obligaţia depunerii bilanţului anual, prin care să facă dovada că nu a avut  activitate.

Dizolvarea şi lichidarea

În cazul dizolvării unei companii, potrivit reprezentanţilor Registrului Comerţului, trebuie depuse următoarele documente:

Etapa I
1. Cerere de înregistrare, la ONRC.
2. Hotărârea asociaţilor privind dizolvarea şi lichidarea societăţii, însoţită de dovada că firma respectivă nu are datorii către creditori.

3. Dovada acordului creditorilor privind stingerea

4. Dovezile privind plata taxelor/tarifelor legale:
- taxa judiciară de timbru, în original;
- timbre judiciare;
- taxa de registru;
- tariful de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.

Etapa a-II-a

1. Cerere de radiere
2. Hotărârea de împărţirea a bunurilor, rămase după plata datoriilor

3. Situaţia financiară de lichidare şi de repartizare a activului aprobată de asociaţi/membri (copie);
4. Certificatul de înregistrare şi anexele la acestuia, în original

5. Certificatul emis de organul fiscal competent din care să rezulte că societatea nu are datorii la bugetul de stat şi la contribuţiile sociale, în original

6. Dovezile privind plata taxelor/tarifelor legale:
- taxa judiciară de timbru, în original;
- timbre judiciare;
- taxa de registru;
- tariful de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.

Formularele necesare se distribuie la sediul ORC sau se pot prelua de pe Internet.

IMPOZITUL FORFETAR a fost adoptat de Guvern, prin hotărâre guvernamentală, la sfârşitul săptămânii trecute, şi urmează să se aplice începând de la 1 mai 2009.

•Cifră de afaceri: 0-12.000 de euro                    
Impozit: 500 euro

•Cifră de afaceri: 12.000-50.000  de euro          
Impozit: 1.000 euro

•Cifră de afaceri: 50.000-100.000 de euro         
Impozit: 1.500 euro

•Cifră de afaceri: 100.000- 1 milion de euro  
Impozit: 2.000 euro

•Cifră de afaceri: 1 milion-5 milioane            
Impozit: 2.500 euro

•Cifră de afaceri: 5 mil- 30 de milioane            
Impozit: 5000 euro

•Cifră de afaceri:  peste 30 de milione              
Impozit: 10.000 euro

În aceste vremuri în care trăirile interioare au căpătat valori minime datorită crizei financiare, m-am gândit să fac pe consultantul emoţional şi să vă împing pe voi de la spate să vă găsiţi perechea în ciuda secetei de „exponate ieftine” de pe piaţă, sperând că voi, cititorii mei, veţi avea mai mult noroc decât mine.
Bun !
Acest manual ce cuprinde instrucţiuni de folosire ale inimii pe timp de recesiune necesită în primul rând un loc stabil de muncă, aşadar…dacă nu sunteţi nici măcar şomeri, luaţi-vă adio de la gândul că veţi avea cealaltă jumătate de pat ocupată.
În primul rând, trebuie să o cauţi, disperă-ţi prietenii să îşi facă listă cu toate cunoscutele disponibile şi vezi unde merge să plasezi bomba cu ceas, fii vorbăreţ, pentru că tăcerea o alungă cel mai repede, fă glume pe care poate să le guste, nu începe cu bădărănisme(deşi aici e mult de discutat fiindcă ţine de educaţia primită), nu o căuta pe internet, fiindcă nu vrei să arate altfel decât în pozele pe care ţi le trimite, cea mai bună metodă de prim contact este prin intermediul prietenilor, aşa mai scuteşti şi din timpul pe care îl petreci în faţa calculatorului, implementând meode de „vrăjeală ieftină” care nu ţin decât la piţipoancele locale, care nu depăşesc pragul psihic de 16 ani.
Ai trecut deja de pragul în care căutai şi ai tăi prieteni binevoitori ţi-au dat detaliile despre cea pe care urmează să o cunoşti diseară. Dacă aţi ajuns împreună la locul stabilit, nu te aşeza lângă ea, o să creadă că deja vrei să o sufoci, ia un loc undeva în faţa ei, pentru a nu o forţa să se întoarcă pentru a te vedea atunci când vorbeşti, în caz că te-ai aşezat lângă ea. Îmbracă-te aşa cum te simţi tu mai bine, pentru că degeaba i te afişezi office prima oară, dacă la cea de-a doua întâlnire(asta, dacă a rămas fata plăcut surprinsă de compania ta) te vei prezenta în blugi cu turul foarte jos şi cămaşă roz pe dedesubtul unei bluze de trening, trebuie să o laşi să te vadă exact aşa cum eşti, fără niciun detaliu prea important ascuns.
Aşteaptă întâi să vezi ce comandă ea, nu te arunca direct la bere sau vin, dacă ea vrea un Nestea de piersici.
Nu o agasa cu întrebări despre viaţa personală, dezvoltă subiecte legate de atmosfera de la serviciu, de locurile în care îi place să meargă în timpul liber, astfel afli dacă e genul de fată căreia îi place să danseze sau nu, astfel vei şti următorul loc în care o vei duce fără să o faci să se simtă incomod.
Dacă eşti cu pregătirea profesională mai jos decât ea, fă glume pe seama meseriei tale, după ce ai aflat cu ce se ocupă, arată-i farmecul pe care îl are ceea ce faci tu, bagă în faţă autoironia, fără să o iei pe ea la mişto.
Justifică-te subtil atunci când vine vorba de preferinţe cinematografice sau muzicale(elimină total manelele din subiect, pentru că nu există motiv pe care să îl invoci pentru a-ţi justifica afinitatea pentu acest gen muzical).
Dacă vei avea norocul să te cuplezi cu respectiva, fii precaut, urcă-te în spatele unei fericiri cu picioare scurte, pentru că astfel te va durea mai puţin atunci când te va arunca .
P.S – nu ştiu ce nu a mers la mine, probabil şi lipsa de lei noi din buzunar în momentul de faţă, datorat lipsei locului de muncă, dar sper ca vouă să vă prindă bine sfaturile mele.
Post-ul nu e terminat. doar atât am avut chef să scriu acum !!!

La revedere, iubito !
La revedere, gălăgia mea !
Ne vedem mâine la aceeaşi oră, în acelaşi loc.
Să ascultăm ce zgomote ciudate se mai ascund în cavitatea mea toracică.
Să te privesc oval cum mă îndemni să nu mă lipsesc de sărutul tău de ciocolată amară,
Să îţi vorbesc pătrat despre cuvinte neinventate încă
Şi…despre cum voi rescrie lumea abstractă într-o carte dreptunghiulară.
Am să te aştept, gălăgia mea !
Şi am să număr secundele rotunde până va fi
Să mă îmbrăţişezi dreptunghic când se face ora de plecare.

Am văzut Original Sin în urmă cu 6-7 luni…şi recunosc că mi-au plăcut foarte tare atât intriga cât şi felul formidabil în care au dat viaţă personajelor, Angelina Jolie şi Antonio Banderas.

Hitch este alt film superb cu Will Smith şi Eva Mendes în rolurile principale.

Top Gun, filmul de care lumea îşi aduce aminte atunci când ascultă Berlin – Take my breath away, una din cele mai bune coloane sonore din toate timpurile:

Pe următorul l-am văzut exact la o zi după ce a apărut în cinematografe, fiindcă aşa e românul, e mai ieftin să îl descarci de pe Net, decât să dai banii la Cinema, ideea e că filmul nu te plictiseşte, chiar dacă are şi puţin Horror, gen pe care nu îl agreez:

Filmul care m-a impresionat cel mai mult este Seven Pounds, poate şi din cauză că nu mi-am dat seama decât în ultimele 5 minute cât de genială a fost ideea după care a fost creat. Sigur nu veţi regreta, în caz că veţi opta să îl vedeţi într-o seară:

The Curious Case Of Benjamin Button, un film care te ţine în priză, în ciuda duratei de 2h şi 43min:

Slumdog Millionaire – marele câştigător al Oscar-urilor din acest an, care vă înfăţişează India exact aşa cum este, săracă şi lipsită de orice culoare în vieţile celor care o populează:

The Ultimate Gift ne înfăţişeaăz un tânăr care toată viaţa nu a făcut nimic altceva decât să trăiască pe spinarea părinţilot, pus în faţa unor încercări care vor scoate tot ce e mai uman din el:

În Vanilla Sky, Tom Cruise îşi vinde visele(e scris corect, nu am vrut să spun “visurile”) unei companii care te face să visezi ce vrei, făcându-te să crezi că este însăşi realitatea:

Made In Heaven este despre o poveste de dragoste născută în Rai şi care va fi continuată pe Pământ:

Unii oameni sunt de părere că era mai bine înainte ieşind în faţă cu zicale de genul: „pe timpul lui Ceauşescu era mai bine, nu era atâta sărăcie şi toată lumea avea ce pune pe masă !” iar alţii spun că fostul dictator nu făcea decât să le subjuge libertatea şi dreptul la opinie.
Deşi vârsta nu îmi permite să vorbesc despre un trecut prea îndepărtat, sunt bucuros că totuşi am prins vremurile în care mă jucam de-a v-aţi ascunselea, Pătrăţica sau Gropiţa cu copiii din cartier, fără a avea calculator încă dinainte de a ajunge la grădiniţă sau telefon mobil din clasa I. Adolescenţii din ziua de azi nu pot preţui farmecul pe care îl aveau acestea, umplându-şi timpul liber cu jocuri video în reţea, vorbesc cu orele pe Messenger şi au înlocuit mersul la cinematograf cu vizionarea unui film descărcat de pe Internet, care a avut premiera mondială în urmă cu numai o zi, pe când în urmă cu 10 ani, se formau grupuri de copii la scara blocului şi vorbeau despre diverse lucruri, spârgând seminţe de floarea soarelui.
În zilele noastre, muzica se măsoară în Gigabite, nu se mai achiziţionează de la tonetă sub formă de casetă audio, elevii îşi fac temele pe calculator, nu mai scriu de mână, îşi descarcă pozele de pe aparatul foto digital, nu se mai duc la un studio foto pentru a developa filmele şi mestecă gumă care curăţă cavitatea bucală după masă, nu mai cumpără gumă Turbo doar pentru a face colecţie de surprize cu maşini.
Înainte, şi aici mă refer la perioada de după Revoluţia din ’89, emisiunile de la televizor erau mai plăcute, te făceau să aştepţi aceeaşi oră a zilei de mâine, care, din nefericire au fost înlocuite în ziua de azi cu ore de bârfă şi subiecte de scandal, prin interemediul unor oameni fără cultură sau simţ estetic al propriului limbaj.
În perioada postdecembristă, copiii se plimbau cu bicicleta, pe aleile parcurilor, astăzi îşi iau carnetele de şofer şi primesc drept cadou la împlinirea a 18 ani, maşini de peste 15.000 de euro, îşi petreceau după-amiezele la cofetărie, cu o prăjitură şi un cico, iar astăzi stau tolăniţi în canapelele din piele în cluburi, servind un trabuc cu gust de vanilie şi un cocktail cu alcool.
În secolul XXI, timpul petrecut în faţa calculatorului depăşeşte cu mult orele de somn, făcând ca adolescenţii şi adulţii să se trezească încercănaţi, obosiţi şi fără chef de muncă sau cursuri.
Secolul vitezei ne pune pe toţi în situaţia de a uita de tot ceea ce a însemnat copilăria noastră şi de a ne adapta rapid la prezentul acesta în care nu mai cunoaştem decât două anotimpuri.

E târziu, iubito ! Atârnă-ţi inima în cui…

Şi îmbracă hainele de fată simplă.

Nu sunt nici acel secret pe care nu poţi să-l spui,

Dar nici un sentiment ţinut de frică în ţiplă.

E târziu, iubito !…şi trupul meu e prea obosit.

Mă dor sărutul tău lipsă şi chipul plecat

Şi perna mea de care aproape că te-ai lipsit

Şi aşternutul rece pe jumătatea ta de pat.

E târziu, iubito ! Caută-mă-n tâmpla altei zile !

Şi nu îmi spune ce nu crezi că pot să înţeleg,

Pentru dorul de tine am luat prea multe pastile

Şi am ajuns în loc să te iubesc, să te reneg.

E târziu, iubito ! Pune-ţi tăcerea la uscat

Şi îndreaptă-ţi pasul către alt sărut,

Ia-ţi din cuier şi inima de care ai uitat

Şi pastilele care m-au ajutat să te uit.

Ora de educatie sexuala : profesorul trebuie sa plece si il lasa responsabil pe Bula.
- Bula, te las pe tine, dar sa fii cuminte.!
Vine profesorul dupa 10 minute si gaseste toate fetele dezbracate:
- Ce se intampla Bula ???
- Practica la fete
Mai vine iar profesorul dupa 10 minute si gaseste toti baietii dezbracati:
- Acu’ ce se intampla Bula ???
- Practica la baieti !
Mai sta profesorul ce mai sta si vine iar. Acu’ elevii fac sex pe banci :
- Bula, e scandalos !!!
- Dom’ profesor, acu’ le-am dat lucrare de control.
- Bine, Bula !
Vede profu’ doi poponari in spate:
- Da’ cu aia ce e Bula ?
- I-am prins copiind si le-am schimbat subiectele.
- Aha.
In ultima banca unu facea laba :
- Bai, Bula !
- Ala e baiatu’ directorului. I-am dat mai usor.

O batrâna merge la magazin pentru a cumpara mâncare pentru pisica. Pune în cos trei conserve si se îndreapta spre casiera; aceasta însa-i spune :
- îmi pare rau, dar nu putem vinde conservele pentru pisica fara a avea dovada ca aveti una. O multime de oameni în vârsta cumpara conserve de pisica pentru a le mânca, iar managementul nostru nu doreste asa ceva. Asadar batrâna merge acasa , aduce pisica la magazin si în fine cumpara conservele.
Ziua urmatoare batrânica doreste sa cumpere trei conserve pentru câine, dar casiera îi cere dovada de a avea un câine, caci o multime de batrâni cumpara conservele pentru a le mânca, iar managementul …. asadar batrânica merge acasa si-si aduce câinele.
Ziua urmatoare ea vine direct la casiera, îi intinde o cutiuta cu o gaura în capac si o roaga sa introduca degetul înauntru.
Casiera: Nu, poate aveti un sarpe înauntru. Batrânica a asigurat-o ca nu era nimic care s-o impacienteze, asadar casiera introduce degetul în cutiuta, apoi îl scoate si-i spune batrânei :
- miroase a rahat!. Chiar este, raspunde batrâna. Acum, pot cumpara trei suluri de hârtie igienica ?

In urma unui accident un barbat isi pierde buzele. Intra la urgente si medicul ii pune in loc de buze … o pi***. Dupa o luna vine la control:
-Sunteti multumit domnule de noile dumneavoastra buze, intreaba doctorul?
-Da domnule doctor, numai ca de cite ori ma uit in oglinda mi se scoala p***, iar de cite ori imi privesc p*** incep sa-mi tremure buzele…

Intr-o celula trei detinuti:
Cel mai solid spune:
-Am aflat ca azi ne va veni un nou coleg. Sper ca nu aveti nimic impotriva ca acesta sa fie sotia mea!
Cel mijlociu spune:
-Daca va fie sotia ta, atunci va fi amanta mea!
Cel mai pirpiriu spune si el:
-Daca va fi sotia ta si amanta ta, va fi deci, prietena mea.
Brusc se deschide usa si intra un tip inalt foarte musculos, plin de cicatrici si spune:
-Copii, eu de astazi sunt mama voastra, si pentru ca am o singura ţâţă, veti suge pe rand din ea..

Se pregateste un jaf la o banca. Intra hotii cu cagule trase pe cap. Un hot merge la casierita si-i ordona:
-In genunchi si suge pu** !!
Casierita spune:
-Nu, nu pot. Ati venit sa luati banii, ce mai vreti?
Hotul:
-In genunchi ca te omor! Si-i pune pistolul la cap.
Neavand ce face casierita incepe treaba, la care hotul spune:
-Asa nevasta, vezi ca se poate?!

La ora de matematica învatatoarea îi întreaba pe copii:
- Trei vrabii stau pe o craca. Pe una o împuscam. Cîte ramîn atunci pe craca?
- Nici una, pentru ca celalalte îsi iau zborul.
- Matematic nu este corect, Gigele, dar îti apreciez totusi logica.
- Doamna învatatoare! As dori sa întreb si eu ceva: trei femei manînca înghetata pe strada. Una o musca, una o linge iar cealalta o suge. Care dintre ele este casatorita?
Învatatoarea se gîndeste.
- Cea care o suge.
- Din pacate nu, ci cea care poarta verigheta, dar va apreciez totusi logica!

Pe Titanic, se pare ca a fost si un roman.
Dupa impact, tipul ia o barca si vasleste disperat sa se salveze.
- Unde pleci dom’le singur, ca mai sunt femei aici, zice unu ? Romanul replica :
- Lasa-ma in pace omule, mie de futut imi arde acum ?

Intr-o zi Gigel isi prinde parintii facand dragoste …
-Tata, mama, ce faceti ?!!!
-Pai, stii ca eu si cu mama ta mergem la mare si cum nu stie sa inoate, o umflu putin sa nu se inece .
-Curios … si nenea postasu’ a umflat-o ieri pe mama si daca nu ma insel, a lins putin si supapa …

Doi copii, un baiat si o fetita se certau. Fiecare se lauda cu ce ii cumparase ma-sa sau ta-su. El zicea ca are masinute, ea ca are papusi si tot asa. La un moment dat el, nemaistiind cu ce sa se laude, isi scoate p*** si, mandru de el, spune: “Na, din asta chiar ca n-ai!”
Ea insa raspunde: “Da, dar peste 15 ani tu o sa ai tot una, pe cand eu o sa am cate vreau!”

in cabinetul unui doctor intra un pacient.
-dom’ doctor ma poare rau p..a.
-mda,zice doctorul,ia sa vedem .Avetzi sotzie?
-da,raspunde omul
-shi de cate ori facetzi sex?
-de 4 ori
-pe saptamana,intreba doctorul?
-nu,pe zi..
-mda…amanta avetzi?
-da,zice omul.
-shi de cate ari facetzi sex?
-de 4 ori.
-pe saptamana?
-nu,dom’ doctor,pe zi.
-cred ca de la asta vi se trage..zise doctoru’
-aoleu,ce bine,eu credeam ca e de la laba.

Un pitic se duce la bordel.
Cand il vede fatuca incepe sa rada: Ce vrei sa faci mai amarule tu la femei? Cu ce vrei sa le rezolvi ?!…
Se dezbraca piticul de pantaloni si da la iveala o scula de 30 cm.
Fetitza ramane cu gura cascata si zice: Auzi ceva, mai bine tzi-o sug decat sa ma f** cu tine, ca ma rupi cu dihania aia.
La care piticul spune: Nu, ca de supt pot sa mi-o sug si singur!

Un punk-er urcă într-un autobuz. Părul său era făcut spice, colorat verde,rosu,albastru si portocaliu. Hainele îi erau o amestecătură de cîrpe si piele, picioarele îi erau goale si corpul îi era plin de cercei. Se asază pe singurul loc liber, exact în faţa unui bătrîn, care se tot holba la el.
- Ce te tot holbezi, mosule? Ce, tu n-ai făcut nimic aiurea cînd erai tînăr?
Bătrînul:
- Ba da. Odată, cînd eram în marină, m-am îmbătat în Singapore si am f**** un papagal. Mă gîndeam că esti fiul meu.

- Cum se numeste locul dintre vagin si anus, la o femeie?
- Snitel, pentru ca este batut cu oua…

Un inculpat in sala de judecata se enerveaza pe judecatoare si o injura: “Sugi p…”.
Judecatoarea ii spune: “Afara!”, la care inculpatul raspunde: “Nu, aici, sa vada toata lumea!”.

UN OM OBOSIT FACE POPAS LA O CASA. AICI BATRANA CARE IL PRIMESTE II SPUNE: -DORMI CU MINE SAU CU VITICA. OMUL SPUNE IN GAND: “MAI BINE DORM CU BABA DECAT CU VITICA”.
DIMINEATA, DUPA CE SE TREZESTE, APARE O BLONDA SUPERBA; LA CARE BABA SPUNE:
-FACETI CUNOSTINTA.
-VITICA
DAR DOMNUL INTINZAND MANA SPUNE:
-BOUL DE COSTEL .

Patru studente se intalnesc dupa week-end si povestesc.
Prima:
-Eu am fost cu un iginer la el acasa si ne-am f****.
A doua:
-Eu am fost cu un doctor la hotel. Am baut sampanie, am mancat caviar si ne-am f**** sanatos.
In acest timp celelate 2 taceau malc.
-Da’ voi 2 ce ati facut?
-Lasa-ne drecu’ in pace fato, ca am fost cu 2 studenti care ne-au dus la camin unde era un frig de ne clantaneau p***** in gura.

Ora de matematica. Profesorul spune:
- Maine dam extemporal! Nu admit nici un absent, pentru nici un motiv!
Un elev intreaba:
- Totusi, daca suntem extenuati de sex, putem lipsi?
- Nu, ca poti scrie cu mana cealalta!

- As dori un pachet de prezervative negre!
- De ce tineti neaparat sa fie negre?
- Merg la vaduva amicului meu sa îi transmit condoleantele mele.

Popescu merge la doctor:
- Domnule doctor, ceva nu e în ordinc cu scula mea!
Medicul îl consulta:
- Nu-i nici o problema serioasa… Du-te acasa si pune-ti scula în lapte, de doua ori pe zi, timp de o saptamâna. Dupa asta va fi ca si noua.
Popescu merge acasa si cere de la gazda lui un pahar cu lapte. Intra cu el în camera si se încuie înauntru. Batrînica, foarte curioasa din fire, se furisaza la usa lui Popescu si se uita pe gaura cheii. Uluita îsi spune:
- Am trait deja optzeci de ani, am îngropat trei soti si eu numai acum aflu ca asa se încarca…

2 babe discutau:
-Ieri s-a dat pensia..
-Ei, s-a dat p***…
-Si eu, proasta, am luat pensia.

Un om se gandeste sa se duca la agata femeii!! Se intalneste cu o vagaboanta care facea trotuarul si o intreaba: “Sunteti amatoare de un ‘numar’”? la care ea raspunde: “amatoare e ma-ta, eu sunt profesionista” !

Intrebare: Pasarelele se pupa?
Raspuns: In general pasarelele se pupa, numai cucul se suge!

O tipa i-o sugea unuia. Tipul in culmea fericirii:
“Da! E minunat! Da, asa, iubito. Ce bine e! Dar te rog mai si sufla ca mi-a intrat cearceaful in fund.”

Intr-o dupa-amiaza, Strul purta o discutie aprinsa cu nevasta-sa:
-Voi, femeile, nici nu stiti cat ar trebui sa multumiti animalelor! Haina va este de nurca, poseta din piele de crocodil, pantofii din piele de sarpe, iar gulerul din blana de vulpe. Si pe deasupra, intotdeauna se gaseste un bou sa vi le cumpere pe toate!!!

Vara, la mare, unu’ intra in apa; la un moment dat – cum inota el in voie – simte o mana pe coa** si aude din adancuri o voce:
“- Plus 2 sau minus 2?”
Se gandeste el… “decat fara, mai bine cu 4″, si zice: “-Plus 2!”
Cand iese, observa ca are 4 coa**.
Evalueaza situatia si decide: “mai intru inca o data in apa, si cand o-i simti iar mana pe coaie si mi-o pune intrebarea, ii zic ‘minus 2’si rezolv…!”
Intra omul, simte mana pe coaie si aude vocea din adancuri: “Plus 4 sau minus 4!!!!”…

- Ce pasarica zboara cel mai sus ?
- Pasarica stewardesei.

Un tip foarte bine imbracat, intra intr-un restaurant de lux si comanda ospatarului o farfurie de melci. Ospatarul aduce comanda, tipul ia un melc, suge continutul si spune:
- Daaaa, foarte bun!
Ia si al doilea melc, suge continutul foarte multumit:
- Daaaaa, excelent !
Ia al treilea melc, suge o data si se stramba:
- Ospatar, melcul asta nu e bun… nu prea are nici un gust, cred ca e stricat…
Mai suge o data din el, se stramba:
- Da, sigur e stricat! Se uita in interiorul cochiliei si vede melcul dand rapid din c** si strigand:
- Mu** ma, na mu**!

Faceţi cunoştinţă cu Zmeurel. Nu cere de mâncare şi nici nu îşi face nevoile pe unde apucă. Excelent pentru femei singure care vor să îşi ia un animăluţ de companie. Plus că e mai sensibil decât un bărbat, chiar dacă îl înşeli, el tot se oferă să bag limba în toate orificiile:

Vreau trandafiri (albaştri dacă ai să-mi dai)!

Şi un sărut cu ochii verzi când  nu mi-e bine.

Şi tu…să uiţi că ai putea să nu mai stai

Să-mi desenezi prezentul în trupul zilei de „mâine”.

Adevărul este că mi-am pus în gând să scriu acest post pentru a mai amuza puţinii vizitatori ai acestui blog.

în această seară, eram la masă în bucătărie, luam cina…iar televizorul din bucătărie care merge non-stop era pe Pro TV şi anume la Happy Hour-ul lui Măruţă. Bun. Ceea ce mi-a captat atenţia a fost faptul că el a spus ceva cum că în această emisiune vor discuta la un moment dat despre legalizarea prostituţiei în România. Bineînţeles că oamenii noştri politici ar putea invoca drept motiv al luării acestei decizii, criza financiară care a băgat în sperieţi lumea întreagă, este nevoie de bani la bugetul de stat pentru a trece de această perioadă grea…şi cum să o combatem altfel decât prin a legaliza cea mai veche meserie din lume?

Prin cartierul în care locuiesc se vehicula de multă vreme că o clădire în construcţie care urmează a deservi drept un motel, va fi brusc reorientat către acest tip de activitate, o dată cu legalizarea atât de râvnită de cetăţeni, pentru că “peştilor” sigur nu le va cădea prea bine la stomac această veste. Vă imaginaţi, săracii de ei, vor trebui să se ascundă şi de Garda Financiară de acum încolo, nu numai de mascaţi. altă necunoscută ar fi: “cum se va numi această meserie în cărţile de muncă ale domnişoarelor posesoare de cunoştinţe carnale?” Cum vă spuneam mai devreme, exact peste drum de casa mea s-ar putea dezvolta o astfel de activitate şi mă întreb dacă vor fi puse în vitrină gagicile pentru a putea fi admirate de toată lumea, că dacă trece Nea Nelu seara de la servici şi i se face poftă de lugu-lugu după 300 de babalau la bomba de la celălalt colţ al străzi? Dacă tot vor să scoată bugetul din criza financiară, ar putea măcar să fixeze nişte preţuri mai pentru toată lumea aşa, că, doar trăim în România…şi treaba cu dusul la alte femei decât soţia sigur le va ocupa tot timpul bărbaţilor care nu au parte acasă de piele goală. …şi ar mai fi un lucru bun de ştiut care vine printr-o întrebare : “minorii au voie? fiindcă ştiţi că la unii taţi este o tradiţie să îşi ducă odrasla la femei pentru a-l face mai bărbat înainte de vreme”. Dacă o să mai aflu amănunte, vă anunţ cu siguranţă.

Spermatozoizii proaspăt ieşiţi din p*** se deplasau în şir indian, când, la un moment dat, cel din faţă se opreşte şi zice: “staţi, am fost trădaţi ! Suntem în c’**”

Aripile mele se vor vindeca de zbor mai târziu.

Dă-mi cuvintele nescrise şi aminteşte-mi să te scriu,

Eşti aproape tăcere când nu mai ştiu să te ţip în gura mare,

La revedere, iubito ! Ia-ţi rămas-bun de la lume şi de la paşii mărunţi,

Am să te vreau să mă vrei, să mă adori, să nu mă uiţi.

Or să vină vremuri când nu mă vei mai şti,

Aşa că fă-ţi bagajul de cuvinte şi pune-mi la păstrat

Numele şi glasul, sărutul şi pasul şi durerea-mi bătrână.

Am să te văd mai străină cândva şi mai tânără-n gesturi,

Dar până atunci…te rog să rămâi tot a mea,

Efemeră şi modestă şi cu ochii la fel de albaştri.

Nu ne vom mai cunoaşte la un moment-dat…

Iar glasul meu nu va mai şti cum să te strige;

Sărută-mă şi uită de vremurile alea, de ce nu este încă,

Astăzi aş vrea să uit de toate care nu au fost să fie.

Viaţa mea, deşi încă fragedă şi cu oasele fragile, m-a învăţat că…dacă atunci când te naşti, nu simţi,

la fel ar trebui să se întâmple şi când va fi să mori

viaţa m-a învăţat că…nu primul sărut este cel mai important, ci primul de care îţi vei aminti mereu

viaţa m-a învăţat că…atunci când vei fi trist, va fi întotdeauna cineva lângă tine ca să te înveselească

viaţa m-a învăţat că…timpul nu trece altfel dacă ai un ceas scump la mână

viaţa m-a învăţat că…întotdeauna va trebui să facem greşeli pentru a învaţă mai bine ce e corect

viaţa m-a învăţat că…dacă te minţi pe tine însuţi, nu le faci altora un bine

viaţa m-a învăţat că…toţi cei care sunt oameni fac parte din vieţile noastre, indiferent dacă vrem sau nu

viaţa m-a învăţat că…alcoolul te face mai sexi uneori

viaţa m-a învăţat că…până şi animalele au de învăţat de la noi

viaţa m-a învăţat că…nu trebuie să faci niciodată dragoste pe stomacul gol, chiar dacă poziţia este confortabilă

viaţa m-a învăţat că…uneori te poţi folosi de cei din jurul tău, atâţa timp cât nu îi vei răni în orgoliu

viaţa m-a învăţat că…măreţia există până şi în cele mai mici vietăţi

viaţa m-a învăţat că…femeile şi-au dorit întotdeuna să fie bărbaţi, chiar dacă numai pentru o zi

viaţa m-a învăţat că…femeia ideală nu va şti să te sărute aşa cum ai ţi-ai dori

viaţa m-a învăţat că…frumuseţile vieţii trebuie cunoscute încă din fragedă pruncie pentru a putea fi înţelese mai târziu(sau niciodată)

viaţa m-a învăţat că…sufletele pereche nu sunt marfă de schimb

viaţa m-a învăţat că…trebuie să iubeşti locul în care te-ai născut, chiar dacă de cele mai multe ori îţi cere taxă până şi pentru soarele de pe cer

viaţa m-a învăţat că…trebuie să îţi înfrunţi temerile, în ciuda faptului că uneori pare de-a dreptul imposibil

viaţa m-a învăţat că…dacă îţi cauţi perechea pe Google, sigur îţi va da eroare

viaţa m-a învăţat că…la urma urmei, până şi natura va vrea să ne dea la muie pentru tot ce îi facem

Ştii că eu nu o să mă satur niciodată de tine,

O să te consum în cantităţi industriale

Şi o să mi se aplece,

Dar o să mă tragi tu pe mâinile astea cu care te strâng din când în când la piept,

Şi chiar dacă ar inventa cineva vreun medicament de tine,

O să îl ascund în mânecă şi o să îl arunc la toaletă

Şi o să îl rog pe domnul doctor Dumnezeu să nu mă vindece de tine.

Să mă lase să mor în chinuri, bolnav de tine

Şi să ne îngroape pe amândoi la un loc,

Să ne iubim pe întuneric, bătrâni sau copii,

Pe patul de spital,

Unde…în lipsă de locuri, să ne aşeze pe amândoi în acelaşi pat,

Să ne consulte acel domn doctor Dumnezeu şi să ne declare incurabil făcuţi unul pentru celălalt.

Acest material este pentru cei care, din prea multă nevoie de a epata şi de a ieşi în comun, poartă pe trupul lor, îmbrăcămintea acelor animale care, în loc să se bucure de viaţă, ca oricare altă vietate de pe pământul ăsta, sunt jupuite de vii. Personal, sunt pur şi simplu oripilat de ceea ce se întâmplă în acest clip, însă mai rău este că nu este un caz singular, ci se întâmplă peste tot în lume. Oare celor care practică aceste “meserii”, dacă se pot numi aşa, le-ar plăcea să fie trataţi la fel. dacă ar fi după mine, întâi i-aş lua şi le-aş face câte 10 000 de crestături cu lama, i-aş îmbălsăma bine cu sare, abia după aceea jupuindu-i. Nenorociţii !!! Spre mirarea mea, am putut să văd cam trei sferturi din clip, unde la un moment dat, animalul(fiindcă nici nu ştiu ce sunt exact), clipeşte şi se zbate, după ce a fost jupuit pur şi simplu. Mi se pare ireal acest lucru. cred că nenorociţii ăştia de parlamentari ar trebui să facă şi ei ceva, măcar o dată în vieţile lor amărâte şi să interzică aceste practici. Terifiant pur şi simplu. Cred că o să treacă multă vreme până o să îmi revin din şocul vizual pe care l-am avut. Doamne Sfinte !

Deşi pentru tratarea nebuniei există centre specializate, se poate afirma cu o foarte mare uşurinţă faptul că tot omul de rând este nebun,iar la Bălăceanca ar trebui trimişi doar cei normali(deşi ei ar trebui să fie cei denumiţi anormali). Uneori e bine să fii dus cu pluta, te acceptă oamenii pentru simplul fapt că eşti simpatic, aşa mai ieşit din comun, obţii anumite lucruri doar pentru simplul fapt că vor să scape mai repede de tine.

Acum ar trebui să fac o dovadă a faptului că oamenii sunt nebuni de-a dreptul şi nu este doar o aberaţie de-a mea. Spre exemplu: de ce spui: „sunt nebun după tine !; am înnebunit de dorul tău; Eu? Cred că aş lua-o razna fără ţigări şi cafea; Băi, nebunule! Hai dreaq şi noi la o cafea, să mai bârfim de una de alta ! Am fost aseară la o petrecere. A fost nebunieee ! Asta pentru că omul, în general, vede în nebunie o stare maximă de intensitate a trăirii anumitor sentimente, prin nebunie scoate în evidenţă ardoarea cu care îşi doreşte ceva. Deci? Noi toţi, locuitorii planetei albastre suntem nebuni de-a binelea, deşi fiecare, în nebunia lui se consideră om normal. Dacă te întreabă cineva care este fructul tău preferat, ce răspunzi? „Eu sunt înnebunit după banane”. Când eram mai mic şi mai făceam câte o drăcie, bunica mea îmi spunea: „eşti nebun de balamuc, mamă!”. Eu aş reorganiza centrele de reabilitare psihică, sau cum s-or mai numi ele, în nişte cluburi private. Să fie acolo numai oameni cărora le place să fie nebuni în timpul liber, să organizeze chefuri nebune, să bea ca şi să danseze ca nebunii, să fie o nebunie totală. Iar pe urmă, după tot dezmăţul, să se întoarcă la viaţa lor monotonă de oameni normali.

Cred că nu mai aveam despre ce scrie şi din această cauză am abordat acest subiect aberant. Nebunia este un lucru grav(nebunia aceea cu crize şi pastile) nu metaforic vorbind. Dar nebunia aceea în care evadăm când vrem să ieşim din rutină e bună. E bine şi să fim nebuni unii după ceilalţi, probabil e bine şi să fumăm, să bem cafea, sau cel puţin să încercăm din toate, pentru a vedea cum e. În viaţa de zi cu zi e bine să fi fost şi nebun, şi om normal, şi celibatar dar şi căsătorit, şi fericit, şi trist.

Cred că toate materialele scrise de mine pe acest blog nu au nicio noimă. Dar nu-i nimic. Aşa sunt şi eu în trend, pentru că în ultima vreme nimeni şi nimic nu mai pare a fi în limitele normalului, divorţuri sunt pe zi ce trece mai multe, bani, după ce că erau şi înainte puţini, acum au intrat în pământ, sau mai bine zis, în burta crizei economice şi aşa mai departe. Nu ne rămâne decât să fim uniţi, să ne aflăm într-o colaborare fizico-emoţională bună şi să trăim cât mai bine cu putinţă atât cât va vrea să ne ţină bunul Dumnezeu. Sfatul meu de neiniţiat şi crud în ale vieţii: „trăiţi tot ce se putea trăi şi cu toţi cei cu care se poate trăi, pentru ca într-un târziu, să puteţi aduna din acel mult, puţinul care vă va face fericiţi, puneţi trecutul la păstrat şi faceţi tot posibilul ca viitorul să fie mai strălucit, pentru că timpul prezent nu există”. Cum zic ăştia prin tabloide? „Acesta este un pamflet şi trebuie considerat ca atare?” Mă rog. Iar o să spună lumea despre mine că am scris prostii, dar e treaba lor. Sunt doar geloşi pentru că ei sunt prea închişi în sine pentru a arăta cine sunt cu adevărat. Până la următorul material vă îndemn să aveţi şi voi grijă cu nebunia, fiindcă am auzit că în cantităţi industriale, duce la apariţia fericirii.

Am întâlnit un cerşetor…Cerşea în mijlocul Vieţii.Hainele sale, zdrentele sale nu erau altceva decat Visuri…

Visuri spulberate,Visuri departe de a mai putea fi împlinite…

Întinde mâna, în stânga şi-n dreapta, cu disperarea omului aflat la capătul puterilor,din ce în ce mai precipitat.

Dar nimeni nu se opreşte să-i ofere ajutor….Şi oamenii, toată acea mulţime de oameni îl ocolesc şi grăbesc pasul pentru a se îndepărta de el. O mulţime de sentimente îl încearcă simultan, Furie,Disperare,Teamă,Ură, Deznădejde…Un amalgam

din care clar se distinge doar Regretul…Cum a putut ajunge până aici, cum…aşa fără a-şi da măcar seama?

Acum vede că toţi cei ce-l înconjoară şi cărora le cere ajutorul sunt de fapt, atat de săraci. Mai speră însă că va găsi pe cineva care va putea să-l ajute. Este speriat, din ce în ce mai speriat, pentru că are nevoie disperata de cineva care să-i ofere măcar puţină dragoste, un strop de bunătate…Dar nu e chiar nimeni căruia să-i pese, nu e nimeni cine să-l ajute?! Cu greu se ridică, împovărat de apăsările şi greutăţile ce i-au fost parcă din todeauna alături şi începe a se plimba prin mulţimea de oameni, sperând să găsească totuşi pe cineva cu sufletul curat. Sunt cu toţii atât de săraci! Sub hainele fastuoase, unele mai strălucitoare ca altele, oamenii îşi ascund zdrenţele…Sunt toţi ca el, înfrânţi de o lume prea rea, apăsaţi de o viaţă nedreaptă, lipsiţi de iubire, de afecţiune necondiţionată, curată, pură…Cu visuri sfărâmate, cu idealuri ce sunt prea departe de a mai fi atinse. Dar s-au îmbrăcat în aparenţe. Şi caută a se răzbuna pe cei din jur, pentru că nu au primit ce au dorit. ar Răul, Răul le împresoară treptat întreaga fiinţă, asemeni unui cancer, fatal şi ireversibil.

E atât de înfricoşat de ceea ce vede, dar speră mai mult ca oricând să mai găseasca undeva în umanitate, un strop de iubire. Începe să alerge, să strige, să caute cu o disperare care îi agită şi pe cei care-l întâlnesc. Lumea îl ocoleşte şi nu e nimeni să-l ajute. În goana lui prin VIAŢĂ, înghiontit de cei nepăsători,ocolit de cei ce atât de mult i se aseamănă, el nu adună decât suferinţă…Şi de ce nu se poate descotorosi de ea?! De ce nu poate pur şi simplu să o abandoneze,pe o bancă în parc, într-un tomberon, în staţia de metrou, oriunde, de ce nu poate să o lase jos şi să continue fără această povară?!

Ajunge mult prea obosit la capătul vieţii. Ia un răgaz, se pune jos şi începe să plângă, rememorând scurta lui calatorie prin VIAŢĂ. Îşi aminteşte zâmbind sub lacrimile amare care încă i se preling pe obraz, de timpul în care era bogat, în care inima lui era plină de bucurie, sufletul greu de iubire, iubire ce-o împărţea cu toţi cei din jurul lui.Era atât de fericit! Dar a trecut atât de repede…Nici măcar nu-şi ,mai aminteşte când hainele strălucitoare, visuri măreţe,au început a se transforma în zdrenţe.Nici nu mai ştie când Răul şi-a făcut loc în sufletul său,luînd locul iubirii şi alungând Fericirea atât de departe. Lacrimi grele, enorme îi cad, parcă pe nesimţite. Plânge cu sufletul, cu inima. Plange…şi nimeni nu îl mai ajută să fie fericit…Şi nimeni nu îi mai dăruieşte Iubire. Pentru că toţi simţeau ca el…Speriaţi, încercând să-şi păstreze stropul de bunătate pe care încă-l mai aveau, doar pentru ei. Oferind doar iubire de hârtie. Iluzii care, atinse de lacrimi de durere,se stingeau. Dar nu! Era prea târziu să se întoarcă! Acum îşi dădea seama că tot ce trebuia să facă era să ofere. Nu să cerşească.Trebuia să ofere iubire. Iubire necondiţionată. Să dea, chiar şi atunci când i s-ar fi răspuns cu indiferenţă, reticienţă sau răutate.Dar e prea târziu să se întoarcă! Strada pe care a ajuns la capătul oraşului VIAŢĂ are doar un singur sens şi nu găseşte nicio altă cale de a se întoarce. Regretă că acum doar a realizat că vremurile sale de fericire,aceea perioadă a inocenţei, s-au datorat iubirii ce-i izvora din suflet şi pe care o dăruia, nu celei primite. Se roagă, e prima dată după mult timp când se roagă. În rugăciunea lui speră că oamenii ce sunt în oraşul pe care el îl părăseşte, poate pentru totdeauna, să realizeze că Răul care are o mare putere acum, poate fi diminuat sau chiar alungat din VIAŢĂ, dacă ei vor oferi iubire…şi nu iubire de hartie.

Îşi şterge o lacrimă, căutându-şi prin buzunarele-i cârpite o hartă. Harta viitorului oraş. Dar nu e nicio hartă, nici în buzunarele lui şi nici altundeva. Porneşte în voia hazardului, mai departe.Îşi întoarce privirea spre VIAŢĂ pentru ultima dată. Acum însă, având un licăr de speranţă în ochi: “Poate îmi va fi de folos lecţia dată de tine, în urmatorul oraş” îi mai spune Vieţii, plecând împăcat spre necunoscut. Hainele lui nu mai sunt cârpe. Încep a se naşte noi visuri şi speranţe. Mai indrăzneţe, mai strălucitoare.

După cum bine ştiţi în campaniile electorale de toate tipurile, noi, muritorii de rând trebuie să alegem nişte oameni politici care cică ne vor schimba viitorul în bine.

Toate discursurile încep cam aşa: “dacă mă veţi alege, eu voi :…”şi aici o să găsiţi o sumedenie de treburi pe care cică le vor face ei în mandatele pe care le oferim noi pe tavă ca nişte proşti, în speranţa că viitorul nu numai că va suna mai bine ci va fi într-adevăr mai bun. Nimic mai fals. în campaniile electorale făcute cu banii câştigaţi de pe cârca noastră, cum bine zicea Mircea Badea într-o emisiune, ei promit şi pe mamele şi pe taţii lor şi pe oricine altcineva, numai să se vadă cu funcţia.

“Eu ţin la oameni şi ceea ce îmi doresc mie îmi doresc şi pentru semenii mei”, cuvinte rostite cu un mare dispreţ pentru toţi ceilalţi “semeni” ai săi de oricare dintre candidaţii la cine-ştie-care post, oameni pe care îi vede doar ca pe nişte păpuşi puse acolo pentru a le satisface mofturile, ca pe nişte amărâţi care îi vor ajuta să îşi umple conturile, fiindcă ar fi impropriu spus “buzunare”, fiindcă nenorociţii ăştia au nevoie de saci întregi pentru tot caşcavalul pe care îl încasează de la noi.

Nu înţeleg cum de unii care pur şi simplu jefuiesc oamenii care sunt poate prea neştiutori pentru a realiza acest lucru, pot să afişeze cu atâta uşurinţă pe chip zâmbete, strâng mâini ale unor necunoscuţi, sărută copii, vorbesc cu pensionari care au pensii mici şi unii chiar se bucură de toate aceste lucruri, le dau diplome de onoare, îi numesc figuri notorii ai societăţii noastre şi spun că “lasă că ăsta poate o să facă”, dar nu realizează că de la “poate” până la “o să” e un drum prea lung.

Politica nu face decât să se numească aşa, fiindcă ea nu este nimic altceva decât mafie, o adunătură de bulangii care se pun de acord să stoarcă bani de la oameni, cu sau fără voinţa lor.

Pe mine nu o să mă convingă nimeni niciodată că există om politic cinstit, indiferent de toate lucrurile pe care le face. dacă asfaltează o stradă, fiţi siguri că 50% din banii de pe hârtie îi intră lui în buzunar, sau dacă pune o bordură, tot va fi 1 leu de care să aibă şi el parte din toată afacerea.

Să mă lămurească şi pe mine cum de poate să existe atâta ipocrizie în aceşti oameni, mai degrabă animale, pe care i-aş pune la un loc şi i-aş scuipa pe toţi în acelaşi timp pe care i-aş sfătui întâi să se mai ducă dracului şi dacă se întorc să ne spună şi nouă dacă le-a plăcut, ca le facilităm şederea permanentă acolo.

“Eu nu mă duc la vot” şi vă sfătuiesc şi pe voi să faceţi la fel, fiindcă nu veţi face decât să schimbaţi profitorul, să îl puneţi în fruntea acestei mafii pe care nu se încumetă nimeni să o înfrunte, această mafie denumită politică, pe care eu o asemăn…şi chiar este…o mare PULĂ care ne dă tuturor la muie.

Articolul nu e terminat, nu prea am avut chef de scris dar o să îl termin până va trebui să ne ducem la vot ca să votăm alţi căcaţi carte ne vor face viitorul maro şi prezentul în dungi. Hai pa !!!

Sărutului meu i-au crescut nişte unghii mari şi dure ca de fier

Şi-atât de strâns mă ţin lipit de gura ta încât

ai putea chiar să respiri din mine însumi

Şi să mă gâdili pe dinăuntru cu un zâmbet.

Te-aş ruga, dacă nu te doare prea tare,

Să nu mă mai izbeşti cu glasul de tâcere când te-ndepărtezi,

Să nu mă baţi peste ochi cu vreo lacrimă ascunsă pe lângă obraz.

…şi eu credeam că există numai o lume,

Lumea aia a noastră mică în care ne jucam de-a v-aţi ascunselea

…şi oricât m-aş fi străduit mi-era prea greu să îmi ascund sărutul de gura ta,

Dar acum ţi-ai luat paşaport de rai şi eu, încă îţi trimit scrisori absurde,

Îmi vărs năduful şi îţi scriu…cum ar fi fost să facem noi din lumea mea şi lumea ta

O altfel de planetă fără latitudini şi averse,

Doar cu mine inventând asfaltul înspre chipul tău,

Doar cu tine croşetând alei înspre mine,

În lumea noastră, deşi în mine însumi port de mult o altă lume

Şi te învelesc în anotimpuri calde, „lumea mea”(deşi aş putea doar să îţi spun „iubito”).  

Te-aş ruga…mai departe să nu mai vorbeşti despre mine,

Nu aş vrea să sughit amintiri în lipsa ta

Şi să îmi umble gura de una singură

Până va fi să facă bătături pe buze de atâta mers.

Ţi-aş cere prea mult dacă te-aş ruga să nu mă uiţi?

Să îmi păstrezi şi mie un colţişor firav,

Să laşi uşa întredeschisă cât să nu mi se sufoce dorul de tine,

Să taci şi să mă asculţi cum te strig din tine însăţi în tine însăţi să revii

Şi să mă ţii de glas când şchiopătez cuvinte albite în creştet de timp.

Iubito, mi-aş dori ca în noaptea asta

Să te pot privi de-afară,

Să mă-ntreb de la fereastră ce visezi, dacă ţi-e frig

Şi dacă mie, prea-străinul, i-ai putea da capul pernei tale-n îngrijire ?

…ah şi, iubito, nu te speria, lumea vorbeşte şi eu ştiu

că nu or să mă lase să veghez la somnul tău

îmbrăţişându-te din frig.

…şi or să creadă că-s nebun şi că spun vorbe nelalocul lor şi-n preajma mea

ai putea să te răneşti pe trup de vreun sărut cu forţa

…şi că eu, mult prea-străinul acela de tine, port mereu cu mine o poză de-a ta

…şi că te privesc pe-ascuns de teamă că…

o să-mi fure careva culoarea părului tău şi mărimea unghiilor ălora care mi-au crescut pe sărut,

căci atât de strâns mă ţin legat de gura ta încât

totul pare ireal şi prea banal când nu te simt în preajmă şi…

mă zgârie pe gânduri lipsa ta şi eu doar tac

crezând că nu ai cum să fugi în somn de mine

şi să nu mai fiu acelaşi care

te veghează de departe şi te vede când visezi de la fereastră.

De dragul tău, îngerul meu maculat de sărutu-mi bătrân

Am inventat o altă cale spre cer,

Te-am reinventat ca pe un vis puţin mai albastru decât glasul meu

Când te strig în gând şi te ador tăcând

Şi inocentă şi cuminte şi minunat de a mea.

Te îngân şi te vând mie însumi pe o veşnicie şi încă puţin.

Nu te teme ! Nu am să te strâng decât în braţe.

Şi am să-ţi pun sărutul la păstrat,

Să nu cumva să-mbătrânească buzele pe care

Mi le-am desenat pe glas.

…şi uite-aşa te tot sărut atunci când tac şi te tot mângâi în gând când îmi lipseşte culoarea ochilor aceia în care am mai întinerit un zâmbet.

Timpul se duce şi cu fiecare zi trecută-n nefiinţă

Te tot cer ţie însăţi şi îmi tot izbesc sărutul de locul acela de unde mă strigi,

Te dezbrac de inocenţă şi îţi las tăcerea desculţă,

Te îmbrac într-un surâs şi îţi rup mânecile buzei de sus,

Poate aşa am să ajung să te cârpesc cu un sărut şi să îmbătrânesc în gândul acela al tău pe care

Mi l-am scrijelit subliminal pe conştiinţă.

Anii trec de parcă nu ne-ar mai cunoaşte timpul,

Numărându-ţi în gând bătăile inimii,

Nemaiexistând doar de dragul gurii tale.

Unde să mă mai ascund dacă nu mai am loc nici în mine însumi ?

Te redesenez tăcută şi te cuibăresc în gândul meu,

Zâmbindu-ţi pe ascuns ca şi cum

Ar durea prea tare să mă ştii nebun după chipul tău.

Aproape trist insist să exist de dragul tău.

Îţi fac un semn şi te îndemn să nu mă crezi nedemn de tine,

Te reinventez sau te visez ca pe un crez şi îţi croşetez săruturi pentru iarna rece.

Te iubesc, te cerşesc ţie însăţi şi te scrijelesc în mine însumi.

Ai putea să fii stea, să fii nea,  să fii cea…

Pe care o ador şi o dor şi  o îngrop în gândul meu mult prea uşor.

Tot te scriu şi tot te ştiu de nicăieri când vreau să fiu

Acelaşi ins sau un alt vis când încă-mi pari de neatins.

Habar nu am dacă eram mai fericit când nu ştiam

C-am să te strâng la piept şi am să plâng ca un nătâng de fericire.

Will you be my first, my everything, my last ?

Will you be my future and my present, will you be my past?

I will stay a second, I will stay for always, I will stay a while,

I’ll convict my soul to endless mornings in your arms,

I will be your first, I will be your everything, your last,

I will be an inch till you’ll make me feel like I’m a mile…

                                               …

Be my creed, put a seed

In that words that I truly believe,

Your simply deed, I could take it as a misdeed,

When my words can only bleed, indeed,

The only thing left that I need,

Is that smile of yours, my first and last creed

And your voice, the only noise that I truly believe…

                                              …

So close, so away, so  God damn far,

My predicted delay, so divine, so bizzare.

So unjust with no trust, yet so far, so away,

So unlikely to stay, just so late to be prayed,

Nothing left, nothing more, no one left to adore

                                            …

You’re the one I acuse, you’re my muse !
I’m the one you excuse, the one you amuse !
Please me, please ! Be the one I can use !
Be the one that I will never loose, be my muse !

                                       …

When you’ll find that special thing,

Heal my wing, be that special „something”

That make’s me shine without any bling.

Be my diamond ring, that lovely song

That I will always sing.

                                          …

mi-am promis că anul acesta va fi mai bun,

nu voi mai face prostii şi am să fiu un om mai bun,

am să merg la biserică măcar o dată pe lună

şi am să îi mulţumesc mai des mamei pentru viaţa pe care mi-a dat-o.

e ironic, dar, trăirile mele tind din ce în ce mai mult înspre banal,

bine barem că nu mi-a mai crescut piciorul pentru-a fi nevoit să cer 45 la magazin.

în rest, e totul la fel ca înainte, bizar de normal

şi eu, fenomenal de trist în sinea mea, fantastic de delirant în tot ceea ce scriu,

ştiu, ştiu, mai în glumă, mai în serios, unii spun că sunt nebun,

treaba lor, eu îmi văd în continuare de ale mele,

deşi aş vrea doar să îmi văd de a mea,

de existenţa mea banală printre oameni importanţi.

s-au dus dracu’ trei sferturi din an iar eu, am rămas tot cu promisiunea aia

cum că voi fi un om mai bun,

habar nu am dacă îmi reuşeşte cumva,

în toată simplitatea cuvintelor mele nu încerc să par în niciun fel,

sunt doar acel happy fellow pe care îl place lumea doar aşa de ochii altora.

îmi pare rău de mine însumi,

fiindcă par ceea ce sunt şi alţii cred că mă prefac,

aş vrea să te vindec cumva dar nu ştiu cum.

eu pot doar să-ţi vorbesc şi să te strâng silabic în braţe,

să îţi şterg lacrimile cu un vers alb

şi să te mângâi cu un sfârşit de rimă.

nu ştiu să iau tensiunea, nu ştiu ce reţetă să-ţi prescriu.

e aproape ora 20 şi 34 de minute,

iar eu…nu mă mai potolesc să mi te aduc aminte.

ascult melodia aia „big, big world” şi…

abia acum realizez cât de mic sunt

şi cât de imensă eşti tu în gândul meu,

gigantic de divină şi miraculos de uriaşă,

cât să îmi trebuiască o lume întreagă din care să-ţi fac un leagăn unde să îţi alinţi frumuseţea.

nu îmi mai place să folosesc cuvinte de genul „frumoasă, drăguţă”.

pentru mine eşti şi simplă şi divină prin fiecare por al pielii tale.

nu ştiu de ce, dar nu mai ştiu ce să scriu că aş spune acum,

rămân tăcut, legănându-ţi frumuseţea în gând,

strângându-te în braţe imaginar.

dar să ştii că nu sunt nebun,

eu doar te strâng în braţe atunci când îmi lipseşti.

…şi uite-aşa am mai aberat eu în aproape 50 de versuri…

Habar nu am ce-aş mai putea să-ţi spun.

Deja îţi par străin şi învechit şi sumbru

Nu îmi rămân decât cuvintele cu care,

Te-am tot măzgălit albastră

Şi te-am sărutat dreptunghic.

Nu am să îţi mai scriu nici tâmpla cu litere mari pe umăr,

Te las în plata glasului tău bolnav de necuvânt,

Poate am să te lăcrimez o zi sau două

Şi mi te voi şterge cu mâneca de pe chip.

Habar nu am ce să îţi mai spun şi cum

Să îţi mai alung din glasul ăla mut

Şi din tăcerea aia oarbă.

Cuvintele mele nu îţi mai sunt de ajuns nu-i aşa?

Îmi voi croi un alt locaş pentru trăirea mea ilustră,

Nu te voi mai desena pe niciun creştet de silabă,

E adevărat că eu nu îţi mai sunt de ajuns ?

Şi că paşii mei îţi sună mult prea cunoscut ?

Nu-i nimic, îmi voi lega surâsul şi voi scrie

Cum cerneala s-a uscat şi am uitat să te mai strig albastră,

Cum şi paginile mele s-au întemniţat în flăcări

Şi am uitat să strâng cenuşa după vorbele mele aievea.

Mai ştii când te legănam pe tâmpla mea

Şi…îţi inventam surâsul de pe chip ?

Nu au trecut decât două secunde de atunci,

Iar tu îmi pari mileniu, eu doar un simplu veac.

Îmi mai aduc aminte că eşti cea

Pe care am legat-o departe de timp

Să naşti veşnicii în care-mi arunci

Cuvintele bătrâne şi fără de leac.

S-a terminat cu joaca, până şi tăcerea

Mi se înjunghie pe-ascuns şi sângerează versuri.

Să nu te ascunzi prea departe, te rog !

Nu vreau să te caut cu lupa prin vreo rimă.

Ţipă-mă-ntr-un vers şi vindecă-mi părerea,

Te voi săruta silabic, rătăcindu-te-n nonsensuri,

Să rămâi durerea mea şi mirificul meu drog

Când încă nu eşti ilegală şi nici n-ai rang de crimă.

Mă trezesc târziu şi mi te amintesc din timp.

Îţi alint privirea şi mă-nchid în sine.

Nu mai este timp pentru răspunsuri,

Rămân o întrebare sau un enunţ ilar,

Nu te mai întreb de ce, nu îţi mai răspund de când…

Sărutându-ţi pasul ţi-am lăsat un semn pe gleznă,

Zgâriindu-ţi forme de sărut abstract.

Tu te-ntrebi de unde, eu te–ntreb de când ?

Ai ajuns aşa departe, încât lipsa nu-ţi mai simt,

Ai ajuns aşa departe-ncât…şi cuvintele acestea

Mi le tot şopteşti din sânge

Şi ai vrea să-mi ieşi din vene şi să-mi înroşeşti tot trupul,

Din acea depărtare atât de aproape,

Am ajuns să nu mai ştiu…nici de unde nici de când

Ai ajuns tu trupul meu, ai ajuns şi sinea mea,

Am ajuns să te renasc şi să te ascund în venele-mi pe care…

Parc-aş vrea să le crestez şi să-ţi sărut privirea.  

Ştiu că sunt al catralioanelea om care se întreabă sau încearcă să descopere ce îşi doresc femeile. Să vedem dacă îmi iese să ghicesc măcar 1% din universul acesta al lor în care tot scormonim noi, bărbaţii.

Bun. Hai să îi dăm drumul !

Luăm femeia în sine, turnăm peste ea puţină conştiinciozitate în fapte, o amestecăm puţin printre oameni, presărăm pe deasupra puţină îngrijire de sine şi ne iese o prăjitură cu gust amar, fiindcă mi-e atât de greu să îmi dau seama, încât nici ele nu cred că ştiu ce vor.

Cred că şi doleanţele lor diferă de la persoană la persoană, se instituie în mintea lor în funcţie de educaţie, situaţie financiară şi anturaj, fiindcă mă îndoiesc că vecina cuiva de 19 ani, provenind dintr-o familie cu mamă confecţioner-maşinist şi cu tată zidar are aceleaşi aspiraţii precum o femeie înstărită, ar vrea să găsească un băiat cu ceva caşcaval în cont pentru a nu a mai avea prea multe griji, pe când bogătana vrea apartament la ultimul etaj dintr-un bloc turn.

Cred că sunt prea multe de spus şi de încercat de ghicit pentru a face eu acum pe Nostradamus.

Femeia vrea în primul rând să se simtă sigură pe propria persoană…şi asta vine pentru început cu îngrijirea aspectului fizic.

Adică: manichiură, pedichiură, epilat, un parfum cât de cât bun, haine, cât mai multe cu putinţă…şi de aici vin şi celelalte.

Femeia vrea să intrige, să atragă impresii plăcute, să fie călare pe situaţie, ca să spun aşa…şi mai vrea să…vrea să fie dorită, fiindcă pentru ele e ca un drog, nu ar scăpa de asta nici dacă ar exista vreo secţie de molestate anonime.

Femeia contemporană nouă vrea să epateze, nu mai vrea pe cap basma ca a bunicii, vrea batic desenat de John Galiano, vrea jeanşi de la Domenico Dolce şi Stefano Gabbana, parfumuri de la Lolita Lempicka şi o maşinuţă roz cu interior alb.

Dar ironia e că le vrea de-a moaca, îşi găseşte un Iri şi e ca şi făcut.

Asta vor o parte din ele, cele crude la minte şi dezinteresate vor un bărbat simplu, muncitor, care să mai fie în stare să şi presteze niţel seara după ce vine rupt de la serviciu.

Mă uit înspăimântat la cupluri care şi-au pierdut pur şi simplu orice nevoie de a vedea viaţa puţin mai colorat şi trăiesc într-o nepăsare nesimţită faţă de propria persoană(ştiţi voi genul, ăia pe care îi vedem la ştiri beţi turtă, cu ţigara în colţul gurii, încercând să facă pe intelectualii spunând că aşa şi pe dincolo, „viaţa a fost nedreaptă cu mine, nu am ce mânca, dar fumez şi beau babalau la bomba de la colţ”).

Cred că o femeie normală vrea un bărbat care să nu o înşele, o casă micuţă, nu mai mult de doi copii şi un serviciu unde să nu spele prea multe podele; femeia aia puţin mai anormală vrea întocmai ca bărbatul să o înşele pentru a avea şi ea un motiv întemeiat pentru a o face la rândul ei.

Ce am scris mai sus sunt în mare parte supoziţii, doar voi, fetele, femeile, fiecare cum sunteţi sau cum vă consideraţi, sunteţi în stare să îmi spuneţi dacă am dreptate sau nu. Dacă tot am mers cu ghicitul în a descoperi ce se ascunde în mintea femeilor din ziua de azi, în rândurile următoare am să vă spun exact cum gândesc şi ce îşi doresc dragele de ele:

-         vor în primul rând siguranţă de sine, cum am spus-o şi mai sus şi aici intră tot ceea ce ţine de aspect fizic, situaţie financiară şi un intelect cât mai bogat;

-         vor să poată ţine bărbatul sub papuc, chiar dacă îl iubesc, tot vor să deţină controlul, dacă le şi reuşeşte depinde într-o foarte mare măsură de bărbat, fiindcă, vrem sau nu vrem nu pot trăi fără noi şi viceversa.

-         vor să aibă cât mai multe cunoştinţe, să o salute lumea pe stradă şi să dea peste cât mai mulţi care o întreabă de sănătate atunci când iese din casă;

-         femeia vrea să se simtă importantă, să atragă atenţia, să miroasă a parfum de la două colţuri distanţă, să coboare mândră din cine-ştie ce limuzină în faţa clubului, vrea outfit-uri de peste 1000 de euro, vrea cel puţin un inel cu diamant şi cel puţin o dată pe lună un spectacol de striptease masculin(chiar dacă multe or să îmi spună că nu e deloc adevărat ce am scris aici, ştiţi cu toatele că e adevărul gol-goluţ)

-         femeia vrea o nuntă cu 500 de invitaţi, asta bineînţeles după ce s-a săturat de bagabonţit în haine scumpe printre interlopii din oraşul respectiv;

-         femeia din zilele noastre vrea să se trezească la ora 12, să servească un  mic-dejun mai degrabă prânz, după care să dea un telefon două, să se adune în cârduri,cârduri cu amicele şi să cutreiere magazinele în căutare de noi colecţii;

-         aaa, uitasem, că doar facem şi noi parte din peisajul acesta colorat al lor, vor un bărbat care să inspire teamă, respect, înalt, pe care să stea pantalonii bine şi care să arate masculinitate din orice punct l-ai privi, nu vor pămpălăi care se încalţă în pantofi negri şi şosete albe, dar dacă uneori, datorită mai multor motive nu găsesc aşa ceva se mulţumesc şi cu vreun ochelarist chinuit, care are 30 de ani şi încă stă cu părinţii;

Tot ce am scris mai sus se referă în cea mai mare parte la femeile care vor ceva de la viaţă, cele care au aspiraţii cât de cât, nu mă refer în nici un caz la Maricica de la ţară care are ca scop în viaţă reproducerea cu nemiluita şi dusul vacilor la păscut.

Trăim într-o lume în care fiecare doarme după cum îşi aşterne.

Ştii că astăzi aproape mi-e dor de tine ?

Nu am somn şi mă zbat între astăzi şi mâine.

Mi-a rămas gura văduvă de glas în lipsa ta

Aşa că-ţi spun tăcut la revedere, draga mea

Şi te invit să îmi înmormânezi tăcerea,

Să mă laşi să merg în gura goală pe trotuar

Fără să-mi fie ruşine să-ţi strig numele desculţ.

Ştii cum arată un dor de tine abia trezit din somn ?

Îmbrăcat în pijamale colorate, Împingându-mi viaţa puţin mai departe de cer,

Purtându-te pe glas precum un diamant de tăcere.

Ce zici, nu ar fi frumos să înrămăm cuvântul „noi” ?…

Şi să ne prindă dimineaţa îmbrăţişându-şi fiecare colţul de tablou…

Mi-au rămas ochii văduvi de imaginea ta

Lăsându-mă nevăzător de tine, orb de paşii tăi.

Astăzi îţi plâng sărutul, văduvit de gura ta

Şi îi citesc veşnica pomenire vieţii de după zâmbetul tău.

Ai stat vreodată în ploaie, aşa ca şi cum nici nu ar ploua

Ci doar ţi-ar spăla sufletul de gânduri,

Ca şi cum ţi-ar spăla trupul de mângăierea mea ?

Eu stau acum şi te picur de sus în sinea gândului meu

Şi te pun la uscat cuvinte nespuse…

Îmi place să te privesc atunci când zâmbeşti imens

Iar eu mă ruşinez privindu-te scund.

Îmi place cum taci şi-mi îmbraci chipul în privirea ta,

Cum îmi laşi gura desculţă de vorbe

Şi îţi aşezi nepăsătoare obrazul peste centimetrii mei pătraţi de sărut.

Îmi place cum crezi că mă vezi când te-ncrezi în pleoapele ce-mi dezvelesc ochii niciodată verzi.

Nu te vreau jumătate, nu te vreau pe sfert,

Te vreau tot viitorul meu aproape incert, aproape incest.

Mergeam pe trotuar pur şi simplu. 

Nu mă certasem cu nimeni.

Era o zi ca oricare alta.

Doar soarele parcă era puţin mai blând decât de obicei.

Nu mă gândeam că voi da de tine.

Eram un simplu trecător

Până când m-am înpiedicat de zâmbetul tău

Şi am căzut peste privirea ta cu tot cu zecile mele de kilograme de entuziasm.

Brusc, gândul meu a căpătat altă culoare.

Îmi imaginam deja cum mă vei face în toate felurile:

Porc, nesimţit, imprudent, împiedicat.

Dar nu. Nu te-ai legat nici măcar de mama.

Te-ai calmat brusc şi mi-ai cerut o ţigară.

Nu fumez, nici tu nu ar trebui să o faci !

Dar, mă rog !

Aş vrea doar să ştiu cum pot să te despăgubesc,

Fiindcă un zâmbet zgâriat nu se repară chiar aşa uşor !

Te-am pătat pe surâs şi să ştii că nu iese la spălat culoarea ochilor mei !

Nu-i nimic ! Trec pe la farmacie şi îmi iau pastile pentru vindecat tăcerea.

Oricum, data viitoare fii şi tu mai atent !

S-ar putea să te dea careva în judecată fiindcă l-ai călcat pe gânduri.

Nu, nu ! Stai liniştită că am să te aştept tot pe tine !

Poate a doua oară ai să îmi returnezi o palmă peste zâmbet,

Sau un pumn în bucuria că te văd.

Lasă că îmi trimit culoarea ochilor la terapie intensivă

Până va fi să vii să mă loveşti peste tăcere

Şi ai să mă laşi să îţi cer în schimb câteva veşnicii

Pentru îngrijire la domiciliu

A zâmbetului decedat şi înmormântat în mine însumi.

Oamenii se împart în două categorii din acest punct de vedere: cei care nu spun asta nici bătuţi, nu ai putea să le scoţi nici cu cleştele cuvintele acestea două, deşi ele există ascunse adânc în conştiinţa fiecăruia…

…şi fanaticii lui „te iubesc”, cei care o spun tot timpul, amicilor, rudelor, animalelor de casă, florilor, atunci când le îngrijesc.

Deci, cum e mai bine ? Să o spui des şi să nu simţi nimic, sau să o spui rar şi să simţi într-adevăr ceea ce spui ?

E o fază tare în filmul Bad Boys, în care joacă Will Smith şi Martin Lawrence în care cei doi parteneri se ceartă şi Mike îi spune lui Marcus: „F..ck you, Marcus !” la care el răspunde: „ok, f..ck me, but I still love you, man !” – înţelegem de aici că trebuie să iubim persoanele apropiate cu tot cu bune şi cu rele.

Dar ce facem cu cei care nu spun asta decât în gând sau în somn?

Vă spun eu, ăştia într-adevăr simt când o spun, fiindcă la urma urmei, nu poţi iubi prea multe persoane, există genuri de afecţiune pentru fiecare categorie în parte, aşa că iubirea nu e decât una singură.  Aviz fetelor: dacă vă spune vreunul a doua zi că vă iubeşte, asta e doar o vrăjeală ieftină pentru a vă duce între aşternuturi. Dar dacă sunteţi atât de naive încât să credeţi, vă meritaţi soarta.

La femei, e puţin mai diferit, ele o spun foarte des, toate. Dar atunci când ajung să şi simtă ceea ce spun, e vai şi amar de cel pe care li s-a pus pata, fiindcă femeile iubesc pătimaş.

Ce concluzie ar putea să aibă cuvintele mele de mai sus? Anume că fie că o spunem des sau nu, însemnătatea acestor cuvinte nu naşte lacrimi decât atunci când se „simte” că într-adevăr e pe bune. Dacă aţi simţit asta vreodată, puteţi să vă simţiţi norocoşi.

Ca o notă aşa pentru acest articol ar fi că unii bărbaţi cad în patetism şi încep să simtă acest lucruri pentru nişte „zdrenţe”. Nu e cazul meu, fiindcă nu există zdrenţe în viaţa mea de zi cu zi, poate doar dacă visez vreuna noaptea.

Am să reuşesc cândva să te-nţeleg,

Până atunci am să te scriu,

De cuvintele mele am să te leg

Până când voi înceta să te mai ştiu.

Nu mai ştiu cum de tu…cum de eu

M-am îngrădit în tăcere ţipând,

Te-am adorat şi ţi-am spus că „mereu”

E doar o metaforă între „unde” şi „când”.

Nu mai au sens cuvintele mele ilare

Când îţi desenez pe chip sărutul meu gri,

Am încetat să mă zbat între „sigur” şi „oare”,

Te las să mă uiţi, să mă dori, să mă scrii.

Încă port urme de vers pe buza de sus,

Nu uita să mă uiţi într-o rimă albastră,

Nu mai am cuvinte de scris, tăcere de spus,

Rămâi doar tu…scrisă în amintirea noastră.

Cheamă liftul şi urcă la etajul doi al gândurilor mele.

Deşi s-ar putea să te sperii când ai să vezi atâtea „tu” acolo.

„Tu”, secretara mea personală, „tu” femeia de serviciu

Care dă cu mopul după cuvintele lăsate în calea paşilor.

„Tu” directoarea firmei mele de administrat visuri,

„Tu”, fata cu ochelari de la biroul dinspre geam.

Hai, ia liftul, dar vezi să nu ajungi pe acoperiş !

S-ar putea să te sperii de mărimea noului nostru sediu.

I-am dat şpagă lui Dumnezeu ca să ne dea cerul în concesiune.

O să plătesc cam 25 de veşnicii pentru el,

Dar îţi dai seama ?

În timpul care ne va mai rămâne de petrecut aici,

Vom avea propria noastră fabrică de nori, iar tu,

Te vei speria când vei păşi pe acoperişul gândurilor mele

Şi te vei vedea aşezată la un birou din lemn masiv,

„Tu”, directoarea ideilor mele în formă de cer,

„Tu”, femeia de serviciu, care curăţă soarele cu mopul,

Lăsând în urmă lună.

Ia aminte…

Mi s-a terminat rola de cuvinte, iubito !

Şi la librărie e închis la ora asta.

Ce-ar fi dacă…aş tăcea numai ?

Iar tu, să vezi cum mi se scurg cuvintele din ochi prin canalul ăla destinat lacrimilor,

Cum ar fi ?

Să te iubesc pe muţeşte, să te ador asurzitor,

Să nu îmi pese că sunt surdo-mut de dragul tău

Şi te iubesc aproape pe orbeşte.

Mi s-a terminat rola de cuvinte iubito !

Iar librăria de vorbe a intrat în faliment.

Nu-i nimic ! Eu mă mulţumesc să te am în ciuda muţeniei mele,

Să o iau iar de la clasa întâi în sus

Până voi învăţa  din nou să îţi scriu surâsul cu litere de tipar.

Până voi creşte din nou puţin mai sus de gleznele tale,

Rămâi neschimbată şi străduieşte-te să vezi

Cum mi se scurg cuvinte mute în formă de îmbrăţişare

Prin canalul ăla destinat lacrimilor.

M-am gândit puţin mai mult şi cred că…

Ar fi mai bine să luăm o pauză.

Vreau să te duci la medic şi să îl rogi

Să te vindece de mine pentru o vreme.

Am să încep şi eu să îmi pun sărutul la slăbit

Când încă îmi înşel privirea la cântar

Măsurându-te din cap până–n picioare.

Şi dacă va fi să mă doară atâta sănătate în lipsa ta,

Mă voi apuca să te fumez din nou,

Mi te voi injecta din nou în vene.

Până va fi să inventeze ăştia un leac,

Rămân bolnav de tine, să mă dori şi să trăieşti ascunsă undeva în sângele meu.

Dă-l dracului de doctor, că oricum nu e bun de nimic,

Cine să te vindece de mine ?

Cine să mi te îndepărteze de pe piele? Mai bine aşa bolnav, decât să iau pastile de tine,

Să mă doară stomacul, să fac ulcer fiindcă m-am tratat de tine,

Mai bine rămân bolnav de tine,

Să mă dori tot trupul, să mă calci pe suflet,

Şi să îmi bag vată în urechi fiindcă…

Glasul tău mi-a rămas întipărit pe timpan.

Mai bine bolnav de tine decât fără tine,

Oricum eşti incurabilă şi s-ar putea să treacă multe veşnicii

Până o să găsească omul de ştiinţă Dumnezeu un leac pentru boala mea, pentru tine.

Ştiu, mi-ai spus !

Te-a concediat Dumnezeu din cer

Şi ai venit la mine să munceşti la negru,

Fără tichete de masă şi fără pretenţii de program scurt.

Te-a dat Dumnezeu afară din Rai

Şi ai venit la mine să mă înveţi

Cum nu se plăteşte impozit pe sărut.

Pe pământ nu e totul alb şi pur.

Aici s-ar putea să te murdăreşti de zâmbet pe obraji,

Şi să îl pui pe Sfântul Petru să mă bată fiindcă…

Te-am luat de mână şi ţi-a rămas sărutul meu între unghii.

S-ar putea ca aici să ţi se pună litera I pe cartea de muncă

Şi să nu te mai primească Dumnezeu

Să faci pe îngerul pe o nimica toată.

Ce dacă ?

Îţi fac eu rost de acte de rezidenţă,

Chiar dacă vii dintr-o Uniune Europeană puţin mai albastră.

Ştiu, te-a concediat Dumnezeu din cer !

Şi ai venit să îmi stai pe cap, fără să plăteşti chirie pe gândul meu.

Am uitat să te numesc, am uitat să te strig.

Am uitat să nu uit că te păstram desenată pe geana ochiului stâng.

Am uitat că…ziua mea de naştere e undeva la începutul toamnei trecute.

M-am născut(fără nicio urmă de neadevăr)

Într-o dimineaţă de mai, mult mai caldă decât de obicei,

Atunci când am început să-ţi scriu chipul ca pe acel lucru fără care nu pot deschide ochii. 

Am uitat că…tu ai luat fiinţă precum primul cuvânt inexplicabil născut prematur în lungul meu şir de cuvinte fără sens,

Te-ai născut din nevoia mea de a scrie cuvinte cu ochi albaştri,

Din această nevoie inexplicabilă de a făuri cuvinte cu nume de suflet,

Cuvinte cu glas de zâmbet, cuvinte cu trup din cerneală.

Am uitat, în această învălmăşeală de cuvinte despre cuvinte că tu…

Porţi crucea de a fi imprimată pe fiecare sfert de literă din tot ce aş putea scrie.

Nu mai pot scrie ! Pur şi simplu nu îmi vine niciun cuvânt în minte

De parcă glasul meu ar refuza să mai nască vreun vers

Sau mână mea dreaptă ar fi uitat că visurile mai pot fi şi scrise

Nu împărtăşite doar mie însumi când mă satur să vorbesc de unul singur.

Ce-ar fi… să te prefaci că şi tu poţi scrie  cuvinte dintr-astea mute,

Să descrii în câteva gesturi ce nu ai fi în stare să-mi spui faţă-n faţă !

Ar fi interesant, nu-i aşa ?

Eu, marele scriitor de nimicuri, învăţând lumea să scrie silabe în formă de vers,

Iar tu, cea fără de care aş fi la ani-lumină distanţă de tot ce aş putea să însemn,

Inventând cuvinte cu nume de sfinţi,

Ca şi cum te-aş fi învăţat să scrii vorbele pe dos sau de la dreapta la stânga.

Hai să plângem împreună la un film banal cu Patrick Dempsey !

Nu îţi face griji, avem şerveţele destule şi…

Oricum lacrimile se usucă repede când nu plângi de dor.

Hai ! Hai să fim patetici şi să ne plângem de milă,

M-am săturat să tot fiu corect şi în rând cu lumea,

Hai să plângem împreună pe canapeaua din living,

Să ne îndopăm cu floricele şi să facem pe copiii care încă suntem.

Lasă, dacă astăzi vom uita cum e să plângem împreună,

Am să-ţi dau un bip să te învăţ cum e să te prefaci că eşti patetică,

Dar am uitat, finalul previzibil mă face să râd de mine plângând.

Oricum, putem să folosim şerveţele şi după râs,

Lacrimi sunt şi atunci.

Vezi unde am ajuns ? Să vorbesc despre lacrimi,

Lacrimi când plângi la un film banal, lacrimi când plângi după cineva pe care îl pierzi,

Sau când plângi de bucurie ascultând Sara Bareilles sau Alejandro Fernandez.

Lacrimi se numesc şi cele care se scurg din ochii mei acum,

Când s-a termină filmul ăla la care am plâns patetic şi am râs banal.

Poftim, pe lângă articolele aproximativ porcoase sau despre rasism şi poeziile plicticoase voi încerca să scriu şi ceva plăcut pentru ureche, să vedem dacă îmi iese !

Vi s-a întâmplat vreodată să vă treziţi dimineaţa, să vă uitaţi în oglindă şi să zâmbiţi, neştiind de ce? Mie da.(probabil acum vă spuneţi: „da, şi…ce relevanţă are asta cu ce vrei tu să spui?”).

Are, fiindcă mie mi s-a întâmplat să mă trezesc zâmbind ca un idiot, fără motiv, iar pe parcursul zilei, să se întâmple ca acel  zâmbet cretin să se transforme într-un sictir imens, pentru tot şi toată lumea.

Nu vi se întâmplă ca din când în când să vreţi să vă lase toată lumea în pace, să nu mai fie nimeni acasă, să daţi muzica la maxim şi să mâncaţi dulceaţă cu margarină pe pâine în pielea goală? Ei bine, deşi acum probabil zâmbiţi şi spuneţi că probabil sunt nebun, vi s-a întâmplat.

Deşi am spus toate aceste lucruri încă nu găsiţi înţelesul cuvintelor mele în acest articol.

Sincer? Nici eu. Poate reuşesc să îi dau un oarecare contur până o să consider că l-am terminat.

Habar nu am ce o să scriu mai departe, ceva tot trebuie fiindcă, altfel, rămâne articolul de cacao.

Bun ! Gata, ştiu !

Am să vorbesc despre modestie, la ce serveşte ea sau dacă nu e bună de nimic.

Eu sunt modest de fel, dacă mă întreabă cineva întâi enumăr defectele, multe la număr, ca la oricine şi pe urmă spun încet umbrele alea de calităţi, dar dacă stăm bine să ne gândim, nu e bine întotdeauna. Dacă eşti modest, te ia lumea de prost, şi unii, care nu „ştie să vorbeşte” se uită la tine ca la ultimul om, nu-i aşa că îţi vine să uiţi de toate bunele maniere şi să îi îndeşi sute de kilograme de carne în frigider ? Aşa că am luat o hotărâre, am să o dau dracului de modestie şi am să le urez multă muie celor care sunt prea plini de ei(nu are cine să îmi spună că am scris cuvinte porcoase aici fiindcă acest cuvânt „muie” există şi în Dicţionarul Explicativ al Limbii Române MÚIE s.f. (Arg.; folosit adesea art. şi mai ales în expresii) Gură, fleancă. (din ţig. mui (Graur, Juilland), aşa că am să le spun din nou: „multă muie, vouă, celor care sunteţi atât de plini de voi încât o să explodaţi şi o să ne inundaţi cu prostie”.

Hai la revedere, că deja m-am plictisit !!!

Momente_penibile_de_la_TV___Partea_I-96691.html

Femeia, cea mai mirifică, minunată şi universal definitoare a oricăror sinonime ale acestor cuvinte de mai sus, s-a născut cum ştim toţi, din coasta lui Adam, mă rog, acest lucru este valabil doar pentru cei care nu cred că ne tragem din maimuţe. Ne întoarce minţile pe dos, ne scoate din draci şi ne calmează în 2 secunde, este darul cel mai mare pe care ni L-a dat Dumnezeu, totodată şi cea mai mare povară pe care trebuie să o purtăm.

Cine nu e de acord, să ridice două degeţele ca la şcoală şi să îşi spună părerea.

În ultima vreme, sau poate este aşa de când lumea şi pământul şi noi(bărbaţii) poate nu ştiam, „fomeile” se „dă” în vânt după hârtiile alea din plastic care există în circulaţie doar în România noastră veşnic surprinzătoare. Ai bani, ai şi futomodeala în dreapta Porsche-ului, nu ai, ghinion, poţi numai să speri că mai găseşti vreo sentimentală focoasă care îţi va aprecia talentul lingvistic, şi va fi cea care îţi va face cafeaua după noaptea aia  nebună în care i-ai explicat tu cum stă treaba cu evitarea procreării în beneficiul libertăţii.

Ce ne-am face noi fără femei ? Ce s-ar face ele fără noi şi fără banii din cont, fără cumpărăturile de la Levinţa, fără coafurile făcute de Geta Voinea, fără toate beneficiile pe care le-ar avea fără ajutorul bărbatului ? Ar fi „naşpa rău”, vă spun eu.

Ce ne-am face noi fără ele? Am inventa o specie nouă de femei, fără pretenţii de cină la Intercontinental, fără vacanţe în Thailanda, fără mâncare deja gătită luată din Mall.

Să vă spun eu cum gândesc majoritatea bărbaţilor, fiindcă noi suntem de vină pentru faptul că femeia s-a emancipat atât de tare încât în loc să treacă de la cocean la hârtie igienică, a făcut un salt imens direct la tronurile alea care te spală cu apă caldă – v-aţi dat voi seama ce am vrut să spun şi fără să mai fie nevoie să vă traduc;

Dacă ar fi după noi, femeia ar trebui să stea doar în pat, călare pe situaţie, altceva nu mai contează, ce mâncare, ce muncă, ce familie, ce prieteni ? Doar noi doi, batjocorind aşternutul.

Notă:

“Eu nu gândesc aşa, am spus că asta gândesc majoritatea bărbaţilor, eu sunt de părere că femeia trebuie iubită, trebuie ajutată să îşi găsească loc în societatea dominată fără leac de it barbato, trebuie să facă ordine în casă, să facă mâncare, pentru ca atunci când vine bărbatul obosit de muncă şi de secretară, să îşi poată reface puterile”.  

      Deci, concluzia este că, „rău cu rău, dar mai rău fără rău”, este valabil şi în cazul femeilor când se gândesc la bărbaţi, adică mai bine o viaţă scurtă şi tumultuoasă decât una lungă şi lipsită de peripeţii de tot felul.

    Femeile mai mult cer decât dau: „iubi, unde e cardul de la Raiffeisen, că astăzi e zi de shopping, mă duc să îmi iau lenjerie de la Victoria’s Secret, pe urmă la masaj şi pe urmă la saună”, iar seara ajunge la tine obosită şi când eşti şi tu chef să vă jucaţi de-a mama şi de-a tata, îţi răspunde scurt şi concis: „pisoi, sunt frântă şi am o durere de cap îngrozitoare !”

Treaba cu durerea de cap e cea mai mare vrăjeală posibilă, să nu le credeţi niciodată, oricât de bine s-ar preface !

(încă nu e terminat fiindcă sunt prea multe de spus pentru a le putea cuprinde în acest articol).

La sfârşitul acestor cuvinte vei zâmbi

  puţin mai altfel,

Urându-mi tăcerea şi îmbrăţişându-mi

  surâsul,

Mai mult sau mai puţin nebună după

  mine.

Ieri, te-am desenat în mine însumi cu

  un creion vechi şi neascuţit,

Nu m-a durut deloc, imaginea ta încă

  mă gâdilă pe piept,

Iluminând cuvintele astea în care te

  revezi mai mică.

Tu, nu eşti decât o floare în formă de

  zâmbet,

Zâmbetul acela cu care mă şterg pe

  chip când îmi e dor de tine,

Aşa, mai pot zâmbi puţin mai cu chef

  în lipsa ta

Şi mai pot să nu mai pot după tine.

Ieri, mi te-am scrijelit în minte cu un

  gând albastru,

Fericită şi anormal de mică, atât cât să

  îmi încapi în buzunarul de la piept.

La ora asta, în lipsa ta, te desenez în

  gând încă o dată,

Omorând cuvintele de dorul surâsului

  tău,

Rezemându-mi tăcerea de imaginea ta

  care încă mă gâdilă pe piept.

Ieri, te-am închis în mine însumi şi am

  aruncat cheia prea departe,

Nu ştiu cum am să mă descurc cu tine

  însăţi în mine însumi, legănându-ne

  gândurile unul de celălalt când

  depărtarea aproape că doare.

Ia-ţi bagajele şi rade-o dracului din gândurile mele !

Deja eşti restantă la chiria pe amintirile mele.

Nu ţi-ar fi ruşine, nici măcar curat nu ştii să faci !

Măcar cu mătura să dai şi tu peste privirea mea, 

Să mai cureţi cutia aia în care îţi ţin zâmbetul la adăpost,

Nu îmi spui că mă iubeşti nici măcar când vorbeşti în somn,

Du-te dracu’ să te ia cu tot cu corpul tău indecent de mişto !

Hai, ia-ţi bagajele şi rade-o şi din gândurile mele !

Cu asemenea chiriaşi prost plătitori

O să-mi ajungă demnitatea-n faliment.

Să-ţi iei şi lenjeria aia de mătase,

Uită-mă şi du-te dracului la ăla cu Mercedes Benz,

Are apartament cu jacuzzi, pat cu apă şi vibratoare pe baterii,

Hai, ia-ţi cutia de prezervative şi rade-o dracului din gândurile mele !

Oricum am micşorat chiria şi o să fie coadă după tine.

Te închizi în tine însăţi şi mă dai la dracu’,

Mă respingi şi îmi spui « închide uşa după tine » !  
Deşi în sinea ta încă-mi îmbrăţişezi sărutul,

Deşi în sinea mea te ador chiar şi aşa renegându-mă.

Mă urăşti însă nu ştii din ce cauză ceasul

Parcă îţi ascunde ziua de azi şi de mâine

Si îţi face dor de mine, tăcutul

Si de fericita care erai avându-mă.

Te desprinzi din braţele mele şi fugi,

Mă trimiţi la dracu’ şi te-nchizi în tine,

Deşi în sinea ta încă nu reuşeşti să-nţelegi

Cum de eşti şi fericită, abătută şi prea tristă.

Nu ştii dacă într-adevăr vrei să m-alungi,

Dacă să mă uiţi sau să faci altceva din mine,

Mă goneşti, mă împingi, mă plezneşti, mă renegi,

Deşi sărutul meu pe buzele tale încă există.