Archive | Martie, 2008

Sfertul meu de alfabet

28 Mar

Parcă astăzi clipeşti după cum îţi zâmbeşte soarele,

Parcă şi când vorbeşti mă săruţi prin fiecare buclă a literei „a”.

Poate ar trebui să mă las de scris

Şi să ridic un monument în memoria zilelor în care

îţi ridic buzele până la cer.

Parcă de ieri încoace ai mai vorbit puţin,

M-ai gâdilat după ureche cu bucla literei B.

Aaa, am uitat să îţi spun ! Azi am învăţat cum să nu te mai scriu,

Am învăţat să îţi culeg de pe buze literele acelea de tipar,

Am învăţat să te sărut prin fiecare curbă a literei C.

Ce dacă nu înţelegi ce am scris?

Ce dacă acum am trecut de a treia literă din alfabetul

Cu care îţi gâdil surâsul, ce dacă?

Dacă ar fi să nu te mai scriu, am să te sărut pe ascuns

Prin fiecare buclă a literei D, dacă…

E aproape târziu, dar pun linie lângă linie

Şi te sărut în forma literei E.

Ce dacă nu înţelegi ce îţi spun?

Ia-o şi tu ca pe ceva frumos, ca pe o jumătate de cuvânt,

Când desenez culoarea albastră pe litera F.

Am să pun punct acum deşi aş vrea să mai tac şi să te las să vorbeşti,

Să îmi gâdili privirea prin fiecare buclă a literei G.

Lasă că am scris destul! Mai bine vorbesc

Şi te sărut prin fiecare buclă a literei „a”. 

Ascultă

17 Mar

Ascultă ! Nu auzi nimic ?

E tăcerea mea în forma chipului tău.

Sunt eu !  Scriindu-mă pentru tine

În forma aceasta de inexistenţă cuvântată.

Mă tai în jumătăţi de cuvânt şi mă trimit ţie,

Sub formă de scrisoare, în forma spaţiului ce stă între „mine şi tine”,

Priveşte! La sfârşitul acestui vers mă vei regăsi zâmbind,

Îţi vei regăsi propriul glas măzgălit de mine deşi nu mi-ai permis,

Ascultă ! Încă nu auzi ?

Sunt paşii mei scrişi,

Mai am câţiva centimetri de scris,

Până când…te voi regăsi zâmbind la finalul versului meu.

Într-un final, te vei lepăda de mine.

Vei spune că ai înţeles sensul cuvintelor mele,

Deşi nici eu nu îl cunosc, deşi…

Acum te revăd zâmbind la finalul versului meu,

Mă revăd strigându-te când glasul tău se sfârşeşte,

Când în sfârşit am înţeles ce şi de ce scriu.

Reverie

13 Mar

Atât de mică mi-am imaginat că eşti

Încât şi dacă te-aş ascunde tot m-aş teme

Să nu te rătăcesc cumva

în asfinţitul uitat de timpuriu 

Pe undeva prin pozele cu margine dantelată .

Te-aş deghiza în răspuns pentru toamnele acelea cu parfum învechit ,

Dar să nu mi te fure gândul

Că de mâine va fi din nou iarnă .

Mai bine nu ,

Rămânem aici în locul acesta predestinat să ne nască ziua de mâine ,

La fel de copii şi la fel de mici ,

În orăşelul nostru transparent

Sărbătorit o dată pe an ,

Fără prea mult fast şi cu lumina stinsă.

Icoană (una din primele mele poezii)

13 Mar

Tu eşti refugiul meu când toţi mă-ndepărtează ,

Când paşii mei se-ndreaptă spre ochii nimănui

Şi sufletu-mi se vinde pe la colţuri

Tăcând la fel de simplu ca şi alaltăieri .

 

 

Tu eşti portretul vocii mele cunoscute

Când anevoie toţi şi toate se pot lipsi de mine

Îmbrăţişându-mă cu tot cu dorul de lumină

Tu eşti cea care încă nu a uitat că sunt .

 

 

Tu eşti minutul fără capăt când timpul mă urăşte ,

Când par a fi numai o umbră fără chip

Strigându-mă pe sine când nimeni nu o face ,

Când ochii mei păstrează culoarea altui veac .

 

 

Tu eşti prima mea amintire cu ochi albaştri ,

Copila cu obrazul cald când îmi e frig

Sensul cuvintelor mele când scriu ,

Când inventez în gând şi totul şi nimic .

 

 

 

Tu eşti liniştea mea când înfiez sfârşitul

Când mă adorm zăpada şi absurdul ,

Cea care îmi citeşte tăcerea unei nopţi ,

Tu eşti refugiul meu când mă alungă toţi .

 

Tu eşti portretul vocii mele cunoscute 

Minutul nesfârşit când timpul mă urăşte ,

Prima mea amintire cu ochi albaştri ,

Tu eşti liniştea mea când înfiez sfârşitul.

Tinereţea(în unul din felurile ei)

13 Mar

Probabil aşa va fi tinereţea mea ,

Ca un vânt adiind a trecut imperfect ,

Privându-te de libertate şi de ochii tuturor ,

Pe când îmi port fericirea pe umărul drept

Şi ucid puţin câte puţin câte puţin din dreptul de a fi vorbe al cuvintelor .

Tu, mai mult ca sigur te vei naşte din nou

Ca botezul unui noiembrie tânăr ,

Culegând flori şi mirosind a nea ca o mireasă ce-şi ajunge din urmă speranţele .

Probabil aşa vei fi, ca o altă viaţă a mea ,

Cu anii mai scurţi şi mereu pe fugă…

„Lumea”, puţin mai înaltă

11 Mar

Sunt atât de furios pe mine însumi încât…

Încât nici nu mai ştiu să îţi aştern pete de lumină pe chip.   

În această lume fără nume, fără nici o urmă de orgoliu,

Aş fi vrut ca măcar tu să nu mai pari atât de nefirească, ireală,

Aşa cum nimeni nu ar şti să îţi dea un nume pământesc,

Cum nici eu nu ştiu să par doar un străin rătăcind înspre tine.

Sunt atât de furios pe mine însumi încât am uitat să îţi mai instig glasul la cuvinte abrupte,

Ca atunci când ne pierdeam cu orele vorbind despre orice,

Despre noi, despre cum ar arăta lumea asta puţin mai înaltă,

Despre cum uitam să îţi mai aştern pete de lumină pe chip…  

Numele tău

11 Mar

Să mă mai aduci aminte şi pe mine din când în gând,

Trecând cu vederea măzgăleala asta de culoarea umbrei mele,

Acum, când mă revezi scris pe un perete aproape de-o seamă cu tine,

Numărând cuvintele mele în formă de nume

Ca atunci când te scriam mult prea rar

La două versuri distanţă de chipul tău,

Amintindu-ţi să mă mai aminteşti şi pe mine din când în gând.

Uneori îmi despart cuvintele de tine şi te silabisesc în gând,

Desenându-ţi numele într-o limbă străină,

Inventând o altă literă de-o seamă cu tine

…acum, când mă revezi tăcând şi scriindu-te,.

Mâine, poate te vei numi altfel.

Azi, poate nici nu mai ştiu să te strig, cunoscându-te după cum taci,

Ridicându-ţi numele la rang de materie obligatorie.

Ieri te numeai aşa cum te strigă toată lumea,

Aşa cum poeamul ăsta nu pare decât numele tău scris pe verticală…

Notă:

„Aşa cum unele lucruri normale par cu totul ieşite din comun, m-am gândit că a  face câte un vers din fiecare literă a numelui tău e un lucru aproape banal !”