Arhiva | Noiembrie, 2008

Politică, sau mai bine zis „MAFIE” !

23 Noi

După cum bine ştiţi în campaniile electorale de toate tipurile, noi, muritorii de rând trebuie să alegem nişte oameni politici care cică ne vor schimba viitorul în bine.

Toate discursurile încep cam aşa: „dacă mă veţi alege, eu voi :…”şi aici o să găsiţi o sumedenie de treburi pe care cică le vor face ei în mandatele pe care le oferim noi pe tavă ca nişte proşti, în speranţa că viitorul nu numai că va suna mai bine ci va fi într-adevăr mai bun. Nimic mai fals. în campaniile electorale făcute cu banii câştigaţi de pe cârca noastră, cum bine zicea Mircea Badea într-o emisiune, ei promit şi pe mamele şi pe taţii lor şi pe oricine altcineva, numai să se vadă cu funcţia.

„Eu ţin la oameni şi ceea ce îmi doresc mie îmi doresc şi pentru semenii mei”, cuvinte rostite cu un mare dispreţ pentru toţi ceilalţi „semeni” ai săi de oricare dintre candidaţii la cine-ştie-care post, oameni pe care îi vede doar ca pe nişte păpuşi puse acolo pentru a le satisface mofturile, ca pe nişte amărâţi care îi vor ajuta să îşi umple conturile, fiindcă ar fi impropriu spus „buzunare”, fiindcă nenorociţii ăştia au nevoie de saci întregi pentru tot caşcavalul pe care îl încasează de la noi.

Nu înţeleg cum de unii care pur şi simplu jefuiesc oamenii care sunt poate prea neştiutori pentru a realiza acest lucru, pot să afişeze cu atâta uşurinţă pe chip zâmbete, strâng mâini ale unor necunoscuţi, sărută copii, vorbesc cu pensionari care au pensii mici şi unii chiar se bucură de toate aceste lucruri, le dau diplome de onoare, îi numesc figuri notorii ai societăţii noastre şi spun că „lasă că ăsta poate o să facă”, dar nu realizează că de la „poate” până la „o să” e un drum prea lung.

Politica nu face decât să se numească aşa, fiindcă ea nu este nimic altceva decât mafie, o adunătură de bulangii care se pun de acord să stoarcă bani de la oameni, cu sau fără voinţa lor.

Pe mine nu o să mă convingă nimeni niciodată că există om politic cinstit, indiferent de toate lucrurile pe care le face. dacă asfaltează o stradă, fiţi siguri că 50% din banii de pe hârtie îi intră lui în buzunar, sau dacă pune o bordură, tot va fi 1 leu de care să aibă şi el parte din toată afacerea.

Să mă lămurească şi pe mine cum de poate să existe atâta ipocrizie în aceşti oameni, mai degrabă animale, pe care i-aş pune la un loc şi i-aş scuipa pe toţi în acelaşi timp pe care i-aş sfătui întâi să se mai ducă dracului şi dacă se întorc să ne spună şi nouă dacă le-a plăcut, ca le facilităm şederea permanentă acolo.

„Eu nu mă duc la vot” şi vă sfătuiesc şi pe voi să faceţi la fel, fiindcă nu veţi face decât să schimbaţi profitorul, să îl puneţi în fruntea acestei mafii pe care nu se încumetă nimeni să o înfrunte, această mafie denumită politică, pe care eu o asemăn…şi chiar este…o mare PULĂ care ne dă tuturor la muie.

Articolul nu e terminat, nu prea am avut chef de scris dar o să îl termin până va trebui să ne ducem la vot ca să votăm alţi căcaţi carte ne vor face viitorul maro şi prezentul în dungi. Hai pa !!!

Gura ta…

4 Noi

Sărutului meu i-au crescut nişte unghii mari şi dure ca de fier

Şi-atât de strâns mă ţin lipit de gura ta încât

ai putea chiar să respiri din mine însumi

Şi să mă gâdili pe dinăuntru cu un zâmbet.