Arhiva | Decembrie, 2008

Poveste !!!

26 Dec

Am întâlnit un cerşetor…Cerşea în mijlocul Vieţii.Hainele sale, zdrentele sale nu erau altceva decat Visuri…

Visuri spulberate,Visuri departe de a mai putea fi împlinite…

Întinde mâna, în stânga şi-n dreapta, cu disperarea omului aflat la capătul puterilor,din ce în ce mai precipitat.

Dar nimeni nu se opreşte să-i ofere ajutor….Şi oamenii, toată acea mulţime de oameni îl ocolesc şi grăbesc pasul pentru a se îndepărta de el. O mulţime de sentimente îl încearcă simultan, Furie,Disperare,Teamă,Ură, Deznădejde…Un amalgam

din care clar se distinge doar Regretul…Cum a putut ajunge până aici, cum…aşa fără a-şi da măcar seama?

Acum vede că toţi cei ce-l înconjoară şi cărora le cere ajutorul sunt de fapt, atat de săraci. Mai speră însă că va găsi pe cineva care va putea să-l ajute. Este speriat, din ce în ce mai speriat, pentru că are nevoie disperata de cineva care să-i ofere măcar puţină dragoste, un strop de bunătate…Dar nu e chiar nimeni căruia să-i pese, nu e nimeni cine să-l ajute?! Cu greu se ridică, împovărat de apăsările şi greutăţile ce i-au fost parcă din todeauna alături şi începe a se plimba prin mulţimea de oameni, sperând să găsească totuşi pe cineva cu sufletul curat. Sunt cu toţii atât de săraci! Sub hainele fastuoase, unele mai strălucitoare ca altele, oamenii îşi ascund zdrenţele…Sunt toţi ca el, înfrânţi de o lume prea rea, apăsaţi de o viaţă nedreaptă, lipsiţi de iubire, de afecţiune necondiţionată, curată, pură…Cu visuri sfărâmate, cu idealuri ce sunt prea departe de a mai fi atinse. Dar s-au îmbrăcat în aparenţe. Şi caută a se răzbuna pe cei din jur, pentru că nu au primit ce au dorit. ar Răul, Răul le împresoară treptat întreaga fiinţă, asemeni unui cancer, fatal şi ireversibil.

E atât de înfricoşat de ceea ce vede, dar speră mai mult ca oricând să mai găseasca undeva în umanitate, un strop de iubire. Începe să alerge, să strige, să caute cu o disperare care îi agită şi pe cei care-l întâlnesc. Lumea îl ocoleşte şi nu e nimeni să-l ajute. În goana lui prin VIAŢĂ, înghiontit de cei nepăsători,ocolit de cei ce atât de mult i se aseamănă, el nu adună decât suferinţă…Şi de ce nu se poate descotorosi de ea?! De ce nu poate pur şi simplu să o abandoneze,pe o bancă în parc, într-un tomberon, în staţia de metrou, oriunde, de ce nu poate să o lase jos şi să continue fără această povară?!

Ajunge mult prea obosit la capătul vieţii. Ia un răgaz, se pune jos şi începe să plângă, rememorând scurta lui calatorie prin VIAŢĂ. Îşi aminteşte zâmbind sub lacrimile amare care încă i se preling pe obraz, de timpul în care era bogat, în care inima lui era plină de bucurie, sufletul greu de iubire, iubire ce-o împărţea cu toţi cei din jurul lui.Era atât de fericit! Dar a trecut atât de repede…Nici măcar nu-şi ,mai aminteşte când hainele strălucitoare, visuri măreţe,au început a se transforma în zdrenţe.Nici nu mai ştie când Răul şi-a făcut loc în sufletul său,luînd locul iubirii şi alungând Fericirea atât de departe. Lacrimi grele, enorme îi cad, parcă pe nesimţite. Plânge cu sufletul, cu inima. Plange…şi nimeni nu îl mai ajută să fie fericit…Şi nimeni nu îi mai dăruieşte Iubire. Pentru că toţi simţeau ca el…Speriaţi, încercând să-şi păstreze stropul de bunătate pe care încă-l mai aveau, doar pentru ei. Oferind doar iubire de hârtie. Iluzii care, atinse de lacrimi de durere,se stingeau. Dar nu! Era prea târziu să se întoarcă! Acum îşi dădea seama că tot ce trebuia să facă era să ofere. Nu să cerşească.Trebuia să ofere iubire. Iubire necondiţionată. Să dea, chiar şi atunci când i s-ar fi răspuns cu indiferenţă, reticienţă sau răutate.Dar e prea târziu să se întoarcă! Strada pe care a ajuns la capătul oraşului VIAŢĂ are doar un singur sens şi nu găseşte nicio altă cale de a se întoarce. Regretă că acum doar a realizat că vremurile sale de fericire,aceea perioadă a inocenţei, s-au datorat iubirii ce-i izvora din suflet şi pe care o dăruia, nu celei primite. Se roagă, e prima dată după mult timp când se roagă. În rugăciunea lui speră că oamenii ce sunt în oraşul pe care el îl părăseşte, poate pentru totdeauna, să realizeze că Răul care are o mare putere acum, poate fi diminuat sau chiar alungat din VIAŢĂ, dacă ei vor oferi iubire…şi nu iubire de hartie.

Îşi şterge o lacrimă, căutându-şi prin buzunarele-i cârpite o hartă. Harta viitorului oraş. Dar nu e nicio hartă, nici în buzunarele lui şi nici altundeva. Porneşte în voia hazardului, mai departe.Îşi întoarce privirea spre VIAŢĂ pentru ultima dată. Acum însă, având un licăr de speranţă în ochi: „Poate îmi va fi de folos lecţia dată de tine, în urmatorul oraş” îi mai spune Vieţii, plecând împăcat spre necunoscut. Hainele lui nu mai sunt cârpe. Încep a se naşte noi visuri şi speranţe. Mai indrăzneţe, mai strălucitoare.

Anunțuri