Arhiva | Aprilie, 2009

DJ Project – Mii de cuvinte(pentru că muzica bună place oricui)

29 Apr

Cutremur la Călăraşi

25 Apr

În această seară, România a fost lovită de un cutremur !…!…cică…! Eu nu am simţit nimic, dar se pare că acesta a avut 5.7 grade pe scara Richter în Vrancea şi 3.5 în Bucureşti. Probabil că la Călăraşi a avut vre0 2, aşadar…eu nu l-am simţit, însă concetăţenii mei sunt înspăimântaţi de replică. Nu-i nimic, trecem noi şi peste asta, ccred că şi cutremurele asteea au început să apară din cauză că statul nu îşi plăteşte datoriile către ele…şi s-au gândit să îi mai sperie niţel.

Vali Bărbulescu Ft. Damon – Inside of You

24 Apr

A murit Preasfinţitul Damaschin

24 Apr

Nu ştiu de ce m-am apucat să scriu aşa ceva pe blog, dar am înţeles de la cineva că în dimineaţa zilei de 24 aprilie a fost anunţat decesul după o scurtă suferinţă a Preasfinţitului Mitropoliei Sloboziei şi Călăraşilor, preotul Damaschin, în vârstă de 69 de ani. Se pare că decesul a fost cauzat de o simplă răceală, în urma căreia a ajuns la Spitalul Militar din Capitală, unde a făcut un accident vascular. Înmormântarea va avea loc la Slobozia, duminică, la orele 11:00.

IMPOZITUL FORFETAR

22 Apr

Impozitul forfetar ar putea fi aplicat şi firmelor fără activitate, a declarat preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România, Florin Pogonaru.

Astfel, firmele înregistrate la Registrul Comerţului, dar care nu desfăşoară niciun fel de activitate, ar putea fi puse în situaţia de a plăti suma minimă de 500 de euro, prevăzută de impozitul forfetar.
Acesta spune că, odată cu implementarea impozitului forfetar, statul ar trebui să implementeze o serie de măsuri de ieşire rapidă de pe piaţă.

“Legislaţia dă uşor voie firmelor să intre pe piaţă, dar nu există legislaţie de exit“, susţine Pogonaru.

Astfel, potrivit directorului direcţiei Îndrumare Metodologică din cadrul Registrului Comerţului, Anişoara Ujica, pentru a scăpa de acest impozit, întreprinderile fără activitate ar putea opta pentru una dintre următoarele două proceduri:

• Suspendarea temporară a activităţii pe o perioadă de trei ani – cost 120 de lei
• Dizolvarea şi lichidarea simultană a firmei – cost aproximativ 200 de lei

În cazul suspendării temporare a activităţii, administratorul trebuie să depună următoarele documente:

1. Cerere de înregistrare a dizolvării companiei, depusă la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.

2. Hotărârea adunării generale a asociaţilor, a acţionarilor sau decizia asociatului unic privind suspendarea temporară a activităţii, care va fi publicată în Monitorul Oficial.

3. Declaraţia-tip pe propria răspundere din care să rezulte că persoana juridică nu va avea activitate pe o perioadă de maximum trei ani;

Potrivit Anişoarei Ujica, costurile în cazul suspendării se ridică la aproximativ 120 de lei, sumă în care este cuprinsă taxa de menţiune, taxa de declaraţie şi taxa de publicare în Monitorul Oficial.

Totodată, Ujica precizează că, în cei trei ani de suspendare a activităţii, reprezentantul companiei are obligaţia depunerii bilanţului anual, prin care să facă dovada că nu a avut  activitate.

Dizolvarea şi lichidarea

În cazul dizolvării unei companii, potrivit reprezentanţilor Registrului Comerţului, trebuie depuse următoarele documente:

Etapa I
1. Cerere de înregistrare, la ONRC.
2. Hotărârea asociaţilor privind dizolvarea şi lichidarea societăţii, însoţită de dovada că firma respectivă nu are datorii către creditori.

3. Dovada acordului creditorilor privind stingerea

4. Dovezile privind plata taxelor/tarifelor legale:
– taxa judiciară de timbru, în original;
– timbre judiciare;
– taxa de registru;
– tariful de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.

Etapa a-II-a

1. Cerere de radiere
2. Hotărârea de împărţirea a bunurilor, rămase după plata datoriilor

3. Situaţia financiară de lichidare şi de repartizare a activului aprobată de asociaţi/membri (copie);
4. Certificatul de înregistrare şi anexele la acestuia, în original

5. Certificatul emis de organul fiscal competent din care să rezulte că societatea nu are datorii la bugetul de stat şi la contribuţiile sociale, în original

6. Dovezile privind plata taxelor/tarifelor legale:
– taxa judiciară de timbru, în original;
– timbre judiciare;
– taxa de registru;
– tariful de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.


Formularele necesare se distribuie la sediul ORC sau se pot prelua de pe Internet.

IMPOZITUL FORFETAR a fost adoptat de Guvern, prin hotărâre guvernamentală, la sfârşitul săptămânii trecute, şi urmează să se aplice începând de la 1 mai 2009.


•Cifră de afaceri: 0-12.000 de euro                    
Impozit: 500 euro

•Cifră de afaceri: 12.000-50.000  de euro          
Impozit: 1.000 euro

•Cifră de afaceri: 50.000-100.000 de euro         
Impozit: 1.500 euro

•Cifră de afaceri: 100.000- 1 milion de euro  
Impozit: 2.000 euro

•Cifră de afaceri: 1 milion-5 milioane            
Impozit: 2.500 euro

•Cifră de afaceri: 5 mil- 30 de milioane            
Impozit: 5000 euro

•Cifră de afaceri:  peste 30 de milione              
Impozit: 10.000 euro

 

Existenţialism pe timp de recesiune

21 Apr

În aceste vremuri în care trăirile interioare au căpătat valori minime datorită crizei financiare, m-am gândit să fac pe consultantul emoţional şi să vă împing pe voi de la spate să vă găsiţi perechea în ciuda secetei de „exponate ieftine” de pe piaţă, sperând că voi, cititorii mei, veţi avea mai mult noroc decât mine.
Bun !
Acest manual ce cuprinde instrucţiuni de folosire a inimii pe timp de recesiune necesită în primul rând un loc stabil de muncă, aşadar…dacă nu sunteţi nici măcar şomeri, luaţi-vă adio de la gândul că veţi avea cealaltă jumătate de pat ocupată.
În primul rând, trebuie să o cauţi, disperă-ţi prietenii să îşi facă listă cu toate cunoscutele disponibile şi vezi unde merge să plasezi bomba cu ceas, fii vorbăreţ, pentru că tăcerea o alungă cel mai repede, fă glume pe care poate să le guste, nu începe cu bădărănisme(deşi aici e mult de discutat fiindcă ţine de educaţia primită), nu o căuta pe internet, fiindcă nu vrei să arate altfel decât în pozele pe care ţi le trimite, cea mai bună metodă de prim contact este prin intermediul prietenilor, aşa mai scuteşti şi din timpul pe care îl petreci în faţa calculatorului, implementând meode de „vrăjeală ieftină” care nu ţin decât la piţipoancele locale, care nu depăşesc pragul psihic de 16 ani.
Ai trecut deja de stagiul în care căutai şi ai tăi prieteni binevoitori ţi-au dat detaliile despre cea pe care urmează să o cunoşti diseară. Dacă aţi ajuns împreună la locul stabilit, nu te aşeza lângă ea, o să creadă că deja vrei să o sufoci, ia un loc undeva în faţa ei, pentru a nu o forţa să se întoarcă pentru a te vedea atunci când vorbeşti, în caz că te-ai aşezat lângă ea. Îmbracă-te aşa cum te simţi tu mai bine, pentru că degeaba i te afişezi office prima oară, dacă la cea de-a doua întâlnire(asta, dacă a rămas fata plăcut surprinsă de compania ta) te vei prezenta în blugi cu turul foarte jos şi cămaşă roz pe dedesubtul unei bluze de trening, trebuie să o laşi să te vadă exact aşa cum eşti, fără niciun detaliu prea important ascuns.
Aşteaptă întâi să vezi ce comandă ea, nu te arunca direct la bere sau vin, dacă ea vrea un Nestea de piersici.
Nu o agasa cu întrebări despre viaţa personală, dezvoltă subiecte legate de atmosfera de la serviciu, de locurile în care îi place să meargă în timpul liber, astfel afli dacă e genul de fată căreia îi place să danseze sau nu, astfel vei şti următorul loc în care o vei duce fără să o faci să se simtă incomod.
Dacă eşti cu pregătirea profesională mai jos decât ea, fă glume pe seama meseriei tale, după ce ai aflat cu ce se ocupă, arată-i farmecul pe care îl are ceea ce faci tu, bagă în faţă autoironia, fără să o iei pe ea la mişto.
Justifică-te subtil atunci când vine vorba de preferinţe cinematografice sau muzicale(elimină total manelele din subiect, pentru că nu există motiv pe care să îl invoci pentru a-ţi justifica afinitatea pentu acest gen muzical).
Dacă vei avea norocul să te cuplezi cu respectiva, fii precaut, urcă-te în spatele unei fericiri cu picioare scurte, pentru că astfel te va durea mai puţin atunci când te va arunca .
P.S – nu ştiu ce nu a mers la mine,  dar sper ca vouă să vă prindă bine sfaturile mele.
Post-ul nu e terminat. doar atât am avut chef să scriu acum !!!

Gălăgia mea

12 Apr

La revedere, iubito !
La revedere, gălăgia mea !
Ne vedem mâine la aceeaşi oră, în acelaşi loc.
Să ascultăm ce zgomote ciudate se mai ascund în cavitatea mea toracică.
Să te privesc oval cum mă îndemni să nu mă lipsesc de sărutul tău de ciocolată amară,
Să îţi vorbesc pătrat despre cuvinte neinventate încă
Şi…despre cum voi rescrie lumea abstractă într-o carte dreptunghiulară.
Am să te aştept, gălăgia mea !
Şi am să număr secundele rotunde până va fi
Să mă îmbrăţişezi dreptunghic când se face ora de plecare.