Archive | Iulie, 2009

Cuvinte haotice în şir indian

14 Iul

Stau şi-mi plâng durerea la adăpostul pielii tale

Cu pieptul neacoperit şi în picioarele goale

Şi nimic nu îmi pare diferit şi nimic nu mă atinge,

Doar uneori, când închizi ochii, lumina se mai stinge.

 

 Tac şi te mai şi las în pace din când în când

Stau şi aştept cuminte lângă stropii de sânge la rând

Şi plec de lângă tine şi mă ascund lângă gleznă,

Dacă tot m-ai lăsat să te caut pipăindu-te prin beznă.

Te-am uitat !

14 Iul

A trecut ceva timp, a trecut
Şi de atunci tot încerc să te uit
Şi să-mi ascund tăcerea-n pământ
Şi durerea în glasul mut când te cânt.

Ai plecat de ceva vreme, ai plecat
Şi mi-ai lăsat pe piept tatuat
Un puls secundar şi puţin mai trist
Şi pe mine încercând să învăţ să exist.

Acum nici măcar nu mai ştii cine sunt
Sau de ce te scriu aşa des şi mărunt
Şi de ce degetele mele încă strigă
După chipul care şi acum mă intrigă.

Ai plecat de ceva vreme şi ştiu
Că nu mai are rost şi nu mai pot să fiu
Tăcerea care plânge după un sfert de silabă
Minţindu-mi degetele că pot să te mai aibă.

Te-am uitat de ceva vreme, te-am uitat
Iar acum mă joc de-a nesomnul în pat
Iar degetele mele încă te mai caută
Ascultând timid cum bătăile inimii mă ceartă.

Cântec pentru despărţirea de liceu

14 Iul

N-au fost numai 4 ani, este…sfertul nostru de viaţă împărţit la douăzeci şi şapte,

Prima ţigară şi primul sărut, începutul timid al vieţii de noapte,

Prima durere în piept, primul pas spre o viaţă mai bătrână

Şi prima absenţă în grup la ora de limba română.

Nu-i bai, viaţa o să fie puţin mai altfel fără colegul de bancă, dar…

Ne despărţim trupeşte şi rămânem uniţi de un gând bizar,

Să nu întorci capul fără să mă strângi la piept, te aştept,

Colegul meu de bancă, să mi te aminteşti şi să te întorci din drumul tău drept

Şi să îmi spui că anii ăştia nu au fost…fără rost

Chiar dacă ne-a mers şi bine şi ne-a mers şi prost.

„Azi n-am chef de ore, mă duc la cafea, ne strângem cu toţii,

Oricum la matematică ne uităm unul la altul ca netoţii”.

Nu aveam chef de nimic, oricum corigenţele nu se lipeau de mine,

Mai nasol era când purtam în sân frica de ascultatul în ziua de mâine,

Dar mai aveam noroc din când în când şi mă sărea la catalog,

Aşa că nu mă sări şi tu din viitorul tău, te rog !

Hai să ne mai sunăm o dată pe săptămână, poate aşa cu siguranţă,

N-o să port o altă gaură în piept astupată de aceeaşi speranţă,

Deşi acum îmi dau lacrimile, mâine voi zâmbi amintindu-mi cum a fost,

Hai să nu ne uităm, vitorul împreună n-are niciun cost,

Sper că ne vom revedea câteodată, măcar din întâmplare, oare?…

Oare o să îmi treacă sau o să fie doar o cicatrice care doare?