Archive | poezii RSS feed for this section

Gălăgia mea

12 Apr

La revedere, iubito !
La revedere, gălăgia mea !
Ne vedem mâine la aceeaşi oră, în acelaşi loc.
Să ascultăm ce zgomote ciudate se mai ascund în cavitatea mea toracică.
Să te privesc oval cum mă îndemni să nu mă lipsesc de sărutul tău de ciocolată amară,
Să îţi vorbesc pătrat despre cuvinte neinventate încă
Şi…despre cum voi rescrie lumea abstractă într-o carte dreptunghiulară.
Am să te aştept, gălăgia mea !
Şi am să număr secundele rotunde până va fi
Să mă îmbrăţişezi dreptunghic când se face ora de plecare.

E târziu…

22 Mar

E târziu, iubito ! Atârnă-ţi inima în cui…

Şi îmbracă hainele de fată simplă.

Nu sunt nici acel secret pe care nu poţi să-l spui,

Dar nici un sentiment ţinut de frică în ţiplă.

 

E târziu, iubito !…şi trupul meu e prea obosit.

Mă dor sărutul tău lipsă şi chipul plecat

Şi perna mea de care aproape că te-ai lipsit

Şi aşternutul rece pe jumătatea ta de pat.

 

E târziu, iubito ! Caută-mă-n tâmpla altei zile !

Şi nu îmi spune ce nu crezi că pot să înţeleg,

Pentru dorul de tine am luat prea multe pastile

Şi am ajuns în loc să te iubesc, să te reneg.

 

E târziu, iubito ! Pune-ţi tăcerea la uscat

Şi îndreaptă-ţi pasul către alt sărut,

Ia-ţi din cuier şi inima de care ai uitat

Şi pastilele care m-au ajutat să te uit.

Pentru Pitzi(nu mai dau nume, că mă caută cocalarii să mă spintece)

17 Mar

Vreau trandafiri (albaştri dacă ai să-mi dai)!

Şi un sărut cu ochii verzi când  nu mi-e bine.

Şi tu…să uiţi că ai putea să nu mai stai

Să-mi desenezi prezentul în trupul zilei de „mâine”.

Nu mă plânge, nu mă adora, nu mă constrânge…

11 Mai

Nu mă plânge, nu mă adora, nu mă constrânge

Să te idolatrizez, să uit…cum te-am desenat în gându-mi ca pe-un crez.

Nu mă iubi, nu mă amăgi, nu uita să mai revii

Să mă urăşti, să mă revezi, să nu mă crezi, să mai revii.

Nu mă plânge, nu mă adora, nu îmi împinge

Surâsul către plâns şi plânsul către tine,

Nu mă ignora, nu-mi spune ce n-aş crede, nu mă amăgi

Nu mă uita, nu mă urî, nu mă jigni,

Te poi păstra oricum…zgâriată din sfert în sfert de secundă în timpul ce mi-a mai rămas de respirat,

Te voi zidi din literă în literă în poezia mea fără-nţeles, 

Însă, să nu mă uiţi, să mă mai crezi, să mai revii,

Nu mă adora, nu mă jigni, nu mă plânge,

Păstrează-mă aşa, ca pe cel ce te-a rebotezat după tăcerea lui.   

 

Poezie de plastic

7 Mai

Ţi-am mai spus că şi când dorm te mângâi, ţi-am spus ?

Sau…nu cred că este aşa, asta aş face dacă aş fi conştient în somn,

Te-aş mângâia şi te-aş lăsa să dormi cu capul pe braţul meu,

Te-aş lăsa să adormi numărându-mi bătăile inimii, te-aş lăsa.

Chiar acum scriu despre asta, îţi scriu bătăile inimii

Şi desenez mângâierea pe care ţi-aş da-o în somn,

Ţi-o trimit într-o cutie de carton, cu fundă roşie,

Am să îţi scriu numele la destinatar,

Să nu cumva să încap pe mâinile vreunei străine,

Să nu cumva să mângâi chipul altcuiva în somn,

Să nu cumva să îmi numere altcineva bătăile inimii.

Ţi-am mai spus că exact în momentul acesta te scriu pentru prima oară ?

Chiar dacă te mângâi şi când dorm

Şi când sunt conştient şi când eşti departe,

Şi când îmi spui că nu ai chef să îmi citeşti cuvintele.

Aşa sunt eu, poţi să îmi vorbeşti urât, poţi să mă strigi pe alt nume, poţi să îmi spui că azi preferi să nu mă vezi,

Tot am să te scriu, tot am să te desenez, tot am să te mângâi când dorm,

Tot am să te las să îmi numeri bătăile inimii,

Tot am să fac pe dracu’ în patru să nu mă alungi din zilele viitorului tău,

Tot am să vorbesc prostii pe hârtie,

Când îţi spun, îţi scriu, că în toate zilele viitorului meu incolor te voi păstra

Întipărită subliminal pe fiecare centimetru de suflet,

Până când…îmi vor înceta bătăile inimii…

Drogul zilnic(poezia asta e de prin 2003)

3 Mai

Învaţă-mă să citesc zborul păsărilor

Ca pe un glas folosit la timpul perfect ,

Lasă-mă să îmi port pasul desculţ

Pe covorul cel nou al mamei ,

Inventând cuvinte şi ucigând intenţii .

Învaţă-mă să scriu neputinţa

Ca pe o faptă bună arsă pe rug ,

Ca pe un drog întemniţat în trupuri tinere ,

Ca pe o mână răstignită spre a ne scrie

În cartea de istorie universală ,

Ca pe mine însumi la tine sperând .

Învaţă-mă să te citesc ca pe culoarea unor ochi fericiţi,

Să te scriu ca pe încercarea de a fi mult mai mult decât îmi permite cuvântul . 

Acesta nu este un poem

2 Mai

Acesta nu este un poem,

Sunt doar aberaţiile mele scrise în văzul lumii:

De multe ori m-am întrebat dacă are vreun rost ceea ce fac,

Dacă are vreo logică faptul că adorm mângâindu-ţi chipul în gând,

Dacă are vreun rost să te păstrez întipărită pe fiecare secundă de nesomn.

Are, tu ce crezi ?

De multe ori te-am întrebat dacă au vreun sens cuvintele astea ale mele,

M-am întrebat dacă tu pricepi formele în care te scriu,

Dacă înţelegi ce am vrut să spun când te-am scris în poemul acela fără sens,

Când am spus ceva de genul ”nu aş şti să te uit nici dacă mi-ai răstingi memoria de cer”,

Aşa e ! Nu aş şti să te uit nici dacă m-ai sili să o fac,

Chiar dacă mi-ai împinge amintirile cu tine înspre un hău adânc

Şi mi-ai sparge privirea cu ciocanul pentru a nu te mai vedea.

De multe ori m-am întrebat dacă au vreun rost cuvintele mele,

Dacă tu pricepi că tot ce scriu,

Este datorită ţie, copila răstignită de tot ce mi-aş putea imagina în gând,

Ţi-am bătut amintirea în cuie, ca nu cumva să pleci din gândurile mele.

Ţi-am făcut o colivie numită „cer”,

Dar poţi să visezi mai departe de ea,

Privirea mea nu o să îţi frângă aripile, stai liniştită !

Totuşi acesta nu este un poem.